Ion Ghica: Tunsu și Jianu

Iubite amice,


Uitatu-te-ai vrodată printr-un ochean de inginer? Să vezi cum într-însul toate se arată întoarse cu susul în jos. Odată îmi aduc aminte că ridicam planul unui petic de moșie; o fetiță lăsase secera și venise lângă planșetă; se uita la mine, parcă mi-ar fi zis: ‘Lasă-mă să mă uit și eu o dată, domnișorule’. I-am înțeles pofta, i-am îndreptat ocheanul spre un cioban, în depărtare, care ședea în mijlocul oilor cu piciorul încrucișat, rezemat în măciucă; îl potrivii bine și poftii pe fată să se uite. Ea își astupă un ochi cu mâna și pune pe celalalt la sticlă, se uită, ș-odată strigă:

‘Aoleo! A întors pe Niță cu gaibele în sus!’

De atunci, ori de câte ori îndreptam ocheanul spre tânăra fată, ea își strângea rochia cu amândouă mâinile.

Continuă să citești