La mulți ani, Radu Penciulescu ! printr-un spectacol care a stârnit controverse – „Vicarul”, de Rolf Hochhuth, luni, 25 mai, ora 19 :10, la TVR2

 

 

Casa de producție TVR propune spre difuzare, la TVR2, cu ocazia sărbătoririi regizorului Radu Penciulescu, care împlinește 85 de ani pe 25 mai, o piesă, la acea vreme inedită în România, „Vicarul” de Rolf Hochhuth, pusă în scenă la Teatrul Bulandra,  cu Ion Caramitru, Victor Rebengiuc, Fory Etterle, George Oancea.

 

Jucată pentru prima oară în 20 decembrie 1963, la Berlin, în regia lui Erwin Piscator, piesa lui Rolf Hochhuth, „Vicarul”, a stârnit imense controverse și a avut un impact major asupra lumii post-belice. Textul se bazează pe cercetările lui Hochhuth în arhivele Vaticanului privind activitățile din timpul celui de-al doilea război mondial și ia în discuție felul în care Papa Pius XII, reprezentantul lui Hristos pe pământ, și Biserica Catolică s-au abținut de la condamnarea publică a persecuțiilor naziste asupra evreilor. „Rolf Hochhuth a vrut să tulbure liniștea preaîmpăcatului cu sine secol XX , punându-ne sub ochi una dintre cele mai hidoase răni pricinuite civilizației: genocidul nazist impotriva evreilor.” – Ileana Popovici, Revista Teatrul – 1972

 

Față în față cu tăcerea papei Pius XII, martori și actori implicați în masacru,  sunt Gerstein (Victor Rebengiuc) care aduce vestea și părintele Ricardo Fontana (Ion Caramitru) care se internează de bunăvoie în lagăr, luând locul altui deținut.

„Văd în fiecare zi sosind din toate colțurile Europei, în aceste fabrici ale morții, transporturi după transporturi. Cei mai mulți tac. 25 de minute. Atât ține gazarea. Acuma este vorba să se accelereze procesul. În acest scop am și fost trimes acolo, sunt inginer și medic.” spune Gerstein la începutul piesei, încercând să obțină o audiență papală. Fontana îl întreabă direct: „Dle Gerstein, de ce ați admis să lucrați cu asasini?”. „Nu poți trage de hățuri decât stând în căruță. Dictaturile trebuiesc zdrobite dinăuntru.” vine răspunsul.

 

Spectacolul este difuzat cu ocazia sărbătoririi regizorului Radu Penciulescu, pe 25 mai acesta împlinește 85 de ani. Cu o carieră internațională de regizor de teatru și profesor, Radu Penciulescu i-a avut ca studenți pe Andrei Şerban, Alexandru Tocilescu, Alexa Visarion. A fost atras de teatrul de idei, de teatrul-documentar, fiind considerat unul dintre regizorii cei mai cerebrali ai generaţiei sale. În 1973 a plecat din ţară pentru un doctorat la Paris, stabilindu-se în final în Suedia, unde a ocupat postul de profesor la secţia de regie a Şcolii Superioare de Teatru din Malmö până la pensionare. A lucrat mult în străinătate, în SUA, Canada, Franţa, Suedia, Belgia şi Scoţia. „Vicarul”, pe care i l-a sugerat colegul său de generație, Liviu Ciulei,  a fost unul din ultimele spectacole puse în scenă înaintea emigrării, pe scena Teatrului Bulandra. Radu Penciulescu semnează și scenografia acestei montări.

 

Regizorul a acceptat să acorde, în exclusivitate, Casei de Producție TVR o scurtă mărturie privind punerea în scenă a piesei „Vicarul” în 1972.

 

Radu Penciulescu: Una dintre marile mele bucurii la montarea spectacolului „Vicarul” a fost să lucrez cu echipa, cu trupa. A fost prima întâlnire esențială cu Ion Caramitru. Dar în distribuție mai erau și alți mari actori: Victor Rebengiuc, Fory Etterle, Ionescu-Gion, care era Papa. Retrăiesc plăcerea mare a producerii acestei piese. Era o perioadă glorioasă a vieții mele. Și „Vicarul”, și piesa pe care am ales-o pentru televiziune imediat după aceea, „Cei din urmă” (de Maxim Gorki), au fost impulsuri dragi inimii mele, fără constrângeri profesionale. Numai dragoste. „Vicarul” a avut un mare succes. Angajamentul lui Hochhuth față de piesă era esențial în timpul acela.

Rep: Hochhuth s-a temut să permită ca textul să fie jucat în Europa de Est. Socotea că ar putea fi considerat un text împotriva religiei catolice, împotriva religiei în general. Cum ați evitat această piedică?

RP: Nu e o piesă anti-catolică. Este o piesă împotriva unui anume Papă care a fost laș și nu a făcut publică crima nemților, deși avea informații despre ea. Textul era enorm, 600 de pagini, am tăiat jumătate. A fost nevoie să îl esențializez. Munca mea cea mare a fost prelucrarea textului și scenografia.

Rep: … care era pe scena dificilă, en ronde, de la sala Grădina Icoanei a Teatrului Bulandra?

RP: Acțiunea era concomitent pe mai multe planuri și spectatorul își alegea singur planul de urmărit. De exemplu, tot timpul spectacolului era un personaj, un actor sau figurant, slăbuț, care, timp de trei ore, în planul întîi, sorta un maldăr imens de haine, pantofi, ciorapi. Iar acțiunea se petrecea în planul doi.

Rep: Aceasta e mai puțin vizibilă în preluarea TVR, care urmărește personajele centrale.

RP: Nu știu. Eu nu am văzut preluarea. Plecasem din țară. Când madam Ceaușescu l-a interzis pe Pintilie (N.rep. din cauza montării spectacolului „Revizorul” de N. Gogol, la Teatrul Bulandra, premiera 23 septembrie 1972), am căzut o grămadă de regizori cu el: Esrig, Ciulei, eu. Am fost trecut pe lista neagră și nu mai aveam voie să montez. Atunci am plecat. Cum activitatea mea primordială era profesor la Institutul de teatru și fusesem admis la doctorat la Sorbona, am obținut de la Ministerul Învățământului aprobarea să plec să îmi termin teza. Așa că am plecat legal. Și am stat legal primii zece ani.

 

Actorul Ion Caramitru rememorează acel început de carieră:

Rep: Ce a însemnat acest rol pentru dumneavoastră?

Ion Caramitru: A  fost al doilea mare rol pe care l-am primit, ca tânăr angajat al Teatrului Bulandra. Mai jucasem în „Candida” de George Bernard Shaw, dar acest rol – într-o piesă de atitudine politică şi cu combustie istorică şi cu trasee apropiate de destinul lumii noastre moderne – nu primisem şi nu speram să primesc. Marea bucurie a fost întâlnirea cu Radu Penciulescu, regizorul pe care îl admirăm, pedagog extraordinar care mi-a încredinţat partitura lui Riccardo Fontana. Profesorul Penciulescu mă cunoştea din Institut, unde eram student şi jucam Hamlet. Mă ştia, nu m-a luat ca din oală. Pentru mine a contat enorm acest spectacol excepţional, plin de energie şi atitudine, atât estetică, cât şi programatică. Spectacolul a fost primit cu un imens entuziasm în epoca. Era o dezbatere teatrală despre ceea ce s-a întâmplat în cel de-al doilea război mondial. Erau lucruri de care lumea ştia, dar nu atât de intens şi artistic pus în valoare că în spectacolul respectiv.

Rep: Ce va amintiţi din acea montare? Cum era scenă, cum era scenografia, cum era atmosfera?

IC: Practic podiumul sălii de la Grădina Icoanei era scenă pentru toate momentele, pentru toate scenele piesei, astfel încât era un spectacol deschis, fără ascunzişurile de culise ale teatrului clasic, un spectacol-manifest, spectacol-dezbatere, folosind numai destine umane în conjunctura istorică reală din care se născuse piesa.

 

Teatru TV TVR2 – luni, 25 mai, ora 19:10, în reluare marți, 26 mai, ora 12 :10.

 

Vicarul –  de Rolf Hochhuth

Traducere de Florin Tornea

Spectacol realizat in anul 1972 in colaborare cu Teatrul Lucia Sturdza Bulandra

Regia artistică și scenografia Radu Penciulescu

 

In distributie: Gheorghe Ionescu-Gion, Victor Rebengiuc, Emmerich Schaffer, Ion Caramitru, Fory Etterle, George Oancea, Nicolae Mavrodin, Jean Reder, Geta Marutza, Corneliu Coman, N. Luchian-Botez, Vasile Florescu, Mariella Petrescu, Gheorghe Ghitulescu, Catalina Pintilie, Dorin Dron, Emil Reisenauer, Virginia Alexandru, Adrian Georgescu, George Andreescu, Dinu Dumitrescu, Stefan Velniciuc, Dumitru Damian, Nicolae Popa, Mihai Vasile Boghita, Alexandru Martinescu, George Petreanu, Gheorghe Novac.

Echipa TV

Operator șef: Edwiga Adelman; Regia TV: Letiția Popescu

 

Teatrul de televiziune este un proiect coordonat de CASA DE PRODUCŢIE TVR şi difuzat pe TVR 2 în fiecare seară de luni, și în reluare marți.