Bogdan Mihai Dascălu – Romițan: Titu Maiorescu și descoperirea Europei. Europa văzută de un deschizător de drumuri în cultură. Recenzie, de Dan Ionescu

coperta_T.M_desc. Eu

Europa văzută de un deschizător de drumuri în cultură*

de Dan Ionescu

*Recenzie apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 3 / 2015, pp. 16, 17

Titu Maiorescu și descoperirea Europei de Bogdan Mihai Dascălu – Romițan este o lucrare postdoctorală, apărută la Editura Muzeului Național al Literaturii Române, în 2013, conducător științific fiind academicianul Eugen Simion.

Titlul este potrivit. Datorită activității Junimii, literatura română s-a alipit, ca valoare și paletă problematică, Apusului. Tinerii burghezi, care au studiat în străinătate, la Viena, Berlin și Paris, au revenit în țară și au stabilit un program de prelegeri populare, cu norme și teme revigorante pentru societate, pe care l-au îndeplinit ani la rând, în beneficiul orașului și al societății românești în general.

Lucrarea Titu Maiorescu și descoperirea Europei este elaborată în trei secțiuni: Criticismul, Europa spirituală și Europa exterioară, urmărind, în ordine: criticismul maiorescian cu sursele care l-au inspirat și pe care s-a bazat, autori, cărți și curente culturale importante ale Europei secolului al XIX-lea.

Ni se prezintă ce a întreprins Titu Maiorescu și consecințele proiectelor lui. Acesta este primul merit al cărții. Al doilea, ne sunt readuse în atenție, principalele studii maioresciene care au acționat într-un context anume, prezentat și el, pe care l-au influențat și modernizat. Pentru prima dată, limba era normată printr-un cap limpede, care punea la punct reguli de ortografie, dar și frecvența cuvintelor experimentale. Sistemul ortografic propus de mentorul Junimii „a triumfat deplin, când a fost adoptat de Academia Română în 1880 și generalizat de acest for în 1904”. Lingviștii care l-au influențat ca metodă sunt: K. L. Schneider, H. Schuchardt, W. Corssen, Fr. Diez, A. Mussafia, H. Steinthal, Max Müller, W. v. Humboldt, iar dintre români, Timotei Cipariu, Aron Pumnul, Alexandru Cihac, B. P. Hasdeu.

Bogdan Mihai Dascălu – Romițan își leagă lucrarea de Jurnal, fapt care o singularizează, și de corespondența lui Titu Maiorescu. Din Jurnal (redactat în limba germană) obține punctele de plecare ale viitoarelor studii maioresciene, iar corespondența îi atestă identificatul: „Bunele păreri despre lingvistul britanic (Max Müller, n. n.) se regăsesc şi într‐o notă din scrierea sa (…).Sentimentul că îi datorează acestuia recunoştință pentru informațiile obținute din lucrarea sa l‐a determinat să i se adreseze în scris, într‐un mod cât se poate de elogios”.

Tânărul Maiorescu a căutat să combată neadevărul care îi părea că există „în toate formele de manifestare a spiritului public”, inclusiv în gramatică: „Titu Maiorescu își începe activitatea de asanare critică a artei, a culturii și a științei românești printr-o scriere fundamentală în contextul epocii: Despre scrierea limbei române”.

Bogdan Mihai Dascălu – Romițan prezintă Criticismul estetic. Surse filozofice, având pe masă O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867, de Titu Maiorescu și opțiunile critice ale lui Eugen Simion, din studiul T. Maiorescu şi E. Lovinescu, apărut în „Gazeta literară” (XX, 29 iunie, 1967).

Partea a II-a, subintitulată Europa spirituală, se deschide cu Nevoia de proiecte: „Faptul că tânărul Maiorescu își formulează primele proiecte în scris trebuie interpretat și ca un angajament față de sine însuși, dar și față de propria posteritate” (Dascălu, p. 67). Cărțile care l-au influențat pe Maiorescu, ale căror titluri apar în Jurnal, parvin din literaturile germană, franceză, britanică și cea americană, italiană și spaniolă. De asemenea, avea lecturi vaste din literatura Antichității. Consemnează numele a patruzeci și patru de scriitori germani, precum: Schiller, Goethe, Lessing, Heine și Spielhagen. Literatura franceză „se bucură și ea de mult interes, căci limba franceză îi devenise familiară timpuriu (la Berlin dădea lecții de franceză în familia viitorului socru), așa încât cărțile autorilor erau citite și gustate în limba lor originară” (Dascălu, p. 77). Autorii francezi preferați au devenit: Béranger, Corneille, Molière, Orville, Racine. Datorită interesului manifestat față de opera lui Shakespeare, Titu Maiorescu s-a apropiat de literatura de limbă engleză, din care a citit cu plăcere cărțile semnate, între alții, de Charlotte Brontë, George Gordon Byron, Charles Dickens, Lawrence Sterne. Extrem de cunoscută i-a fost opera scriitorilor americani: Bret Harte, Mark Twain și Edgar Allan Poe. Mai puțin frecventate au fost literaturile italiană, din care reține autorii de mare notorietate: Vittorio Alfieri, Dante Alighieri, Ugo Foscolo, Giacomo Leopardi, Pietro Mestasio, și spaniolă, din care nu-l amintește decât pe „astăzi obscurul Pedro Antonio de Alarćon, pentru simplul motiv că și-a luat răgazul pentru a-i traduce povestirea O bună pescuire” (Dascălu, p. 79), apărută în „Convorbiri literare”. Din obligații didactice, a avut lecturi, în perioada studiilor vieneze, din Homer, Sofocle, Horațiu și Vergiliu.

Cea mai atractivă dintre secțiunile lucrării Titu Maiorescu și descoperirea Europei se referă la Europa exterioară. Poliglotul și traducătorul Titu Maiorescu, nefiind un spirit sedentar (în viziunea lui Eugen Simion), care seara citea Creangă și corecta traduceri, o mare „parte (dacă nu cea mai mare!) a vieții și-a petrecut-o călătorind. Indiferent dacă acest apetit s-a manifestat în străinătate ori pe sol românesc, dacă a beneficiat de carul de fier, de vapor, de poștalion, de căruță etc., el este omniprezent în paginile memorialistice” (Dascălu, p. 99). Din ce a văzut și a bătut la pas, enumerăm: Viena, unde seara observa clar, până la zece, „invizibilele la Brașov: Orion, Sirius, Pleiadele, Aldebaran,  Berlin, Toscana”, Berlin, Toscana, Capul Nord, Londra (însoțit de Livia), Milano, Veneția, Breslau, Poznan, Weimar, Eisenach, Pesta, Aue, Linz, Tagaz, Pressburg, Piața San Marco – unde vede „ o lume fenomenală”, canal Grande, Lido ș.a.

Multe lucruri legate de rafinamentul gastronomic, dar și ce anume din specificul local / național s-a substituit gastronomiei globale se regăsesc în subcapitolul Enogastronomie.

A vedea Europa sfârșitului de secol al XIX-lea, cu ajutorul Jurnalului lui Titu Maiorescu pe care judicios îl interpretează și-l traduce din germană Bogdan Mihai Dascălu Romițan, împlinește partea de atractivitate a acestei binevenite lucrări de cercetare. Susținerea savantă a chestiunilor puse în dezbatere, foarte multe inedite, reprezintă o trăsătură majoră a lucrării Titu Maiorescu și descoperirea Europei, care este consolidată cu o Bibliografie de arie largă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *