Alexandru Lăpușneanul de Costache Negruzzi

Alexandru Lăpușneanul

http://blog.revistaderecenzii.com/

Dacă  voi nu mă vreți, eu vă  vreu…! 

Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa, care acum cârmuia țara, dar Alexandru Lăpușneanul, după înfrângerea sa în două rânduri, de oștile Despotului, fugind la Constantinopol, izbutise a lua oști turcești și se înturna acum sa izgonească pre răpitorul Tomșa și să-și ia scaunul, pre care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vândut de boieri. Intrase în Moldavia, întovărășit de șepte mii spahii și de vreo trei mii oaste de strânsură. Însă pe lângă aceste, avea porunci împărătești cătră hanul tatarilor Nogai, ca să-i deie oricât ajutor de oaste va cere. 

Continuă să citești

Comunicat din partea Editurii Junimea Iași

EDITURA JUNIMEA IAŞI

                                                                                    

COMUNICAT

Având în vedere contextul complicat al crizei sanitare, organizatorii ediției a V-a a Premiilor Naționale NEGRUZZI (200 de ani neîntrerupți de familie culturală, civică, europeană) au stabilit amânarea acordării distincțiilor pentru data de 1 decembrie 2021, în AULA BIBLIOTECII UNIVERSITARE „Mihai Eminescu”.

Continuă să citești

Eminentul neurochirurg Leon Dănăilă în vizită la Biblioteca Academiei Române. Articol de Bogdan Jugănaru

Eminentul neurochirurg Leon Dănăilă în vizită la Biblioteca Academiei Române

Vineri, 30 septembrie 2020, a avut loc la Biblioteca Academiei Române un eveniment cu
totul deosebit: ceremonia de acordare a unei diplome de mulțumire pentru importanta contribuție adusă la îmbogățirea Fondului Arhivistic Național, din partea Arhivelor Naționale ale României către eminentul neurochirurg Leon Dănăilă, membru al Academiei Române și al altor foruri prestigioase de știință din întreaga lume, care a donat instituției respective arhiva sa personală.

Continuă să citești

Mihai Eminescu: Umbra mea (Proză)

Umbre

Adeseori când stau înaintea fumegătoarei lumini galbene a lampei mele, când mă uit în ochiul ei cel roș, când deschid câte-o carte bătrână plină de nerozii bătrâne, de credințele unei lumi cu capete îndealtfel ca și a noastre (lucru ce arată relativitatea adevărului), adeseori, zic, conversez cu lampa mea verde și veche și mă uit sub cojocirocul ei, când fâlfâie fantastic, ca și când i-ar fi dor de tavan. Când privesc vis-a-vis de mine, în peretele rău văruit, văd onorabila mea umbră, cu nasul cam lung și căciula peste ochi, și-mi fixez ochii la ea și cuget… cugetarea mea e vorbă pentru ea, căci ea mă înțelege și-mi răspunde tot în gândiri lungi și deșirate la ceea ce-o întrebasem, fără ca să mă mulțumească acele răspunsuri, căci nu vorbesc în gând decât eu cu mine. Eu cu mine. Ciudat! Această despărțire a individualității mele se făcu izvorul unei cugetări ciudate, care mă făcea să fixez aspru și lung umbra mea, astfel încât ea, jenată de-atâta căutătură, prindea încet, încet conture pe perete până ce deveni clară ca un portret zugrăvit în ulei, apoi se îngroșă plastic din perete afară, astfel încât sări din cadru jos și mă salută surâzând, ridicându-și căciula din cap.

Continuă să citești

Mihai Eminescu: Contrapagină

http://blog.revistaderecenzii.com/

Se poate considera de exemplu ca scoarță a volumului (alias doașcă) scilicet pentru cine nu vrea s-o citească sau ca așa-numit Avant-propos, esprimându-mă franțuzește, ba chiar de capitolul prim al scrierei – daca vom băga bine de seamă. Și să vedeți de ce: Pentru cine nu citește decât titlul unei cărți, partea cea mai interesantă a cărții – adică care l-a in­teresat – e însuși titlul. Pentru cine nu citește decât prologul unei cărți, partea cea mai interesantă e tocmai prologul, pentru că numai pe el l-a citit.

Continuă să citești