Dan Ionescu: De gardă (Fragment dintr-un jurnal cazon)

Garda imperială

În aceeaşi noapte, aveam să îndur o ploaie lungă şi rece. 18 ore am stat în picioare. De la 21,00 până a doua zi la prânz. Patrulam necontenit, ca nu cumva să mă fure somnul.

Trăiam o alternanţă de imagini. Când clipeam, panorama pe care mi-o putea oferi o lumină pală de bec aruncată pe gardul de sârmă, era înlocuită de lucruri sau fiinţe cunoscute. Experienţa aceasta, a iluziei absolut accidentale, visând de-a-n picioarelea, n-o mai cunoscusem până atunci. Faptul de a clipi devenise pentru mine un schimbător de lumi.

La o distanţă cam de 25 de metri de mine mai erau Didu şi Cărăuleanu. Comunicam între noi prin fluierături lungi.

Dimineaţa, când nu ne mai aşteptam la nimic, lui Cărăuleanu i s-a părut că zăreşte o siluetă venind spre noi. La un gest scurt, făcut din mână, ne-am aruncat la pământ. Cu trei zile înainte de gardă, îmi luasem o pereche de pantaloni stoc, pe care acum îi simţeam afundându-se în solul moale.

(16.IX.1989)

Cu ce am rămas din armată – cu visul (de noapte) că nu am terminat-o, vis (un fel de coșmar) care m-a ținut câțiva ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.