Despre bunătate

descărcareTema nr. 3. Despre bunătate: Bun cu adevărat e numai acela care nu lasă a se săvârşi răul împrejurul lui. Adevărata bunătate e vitează. Nicolae Iorga

Un popor ca al nostru de multe ori dă impresia că este prea tolerant.

Bunătatea a preocupat pe gânditori încă din Antichitate. De exemplu, Aristotel a încercat o definiţie a ei, socotind-o în cele din urmă, pronie.

Dar modelul elocvent a rămas Iisus, care prin blândeţea superioară, biciuind răul cu pilde, a împărţit istoria în două: ante Christum și post Christum. Dacă s-ar fi ajuns la un imperiu al blândeţii, faţa lumii ar fi fost mai luminoasă: până şi cei malefici s-ar fi transformat în agreabili. Şi aceasta numai prin credinţă vertiginoasă poate s-ar fi reuşit.

O formă de bunătate organizată e voluntariatul, iar cultivată, atitudinea civică.

Sunt mulți care declară că trecătorii nu prea intervin într-un conflict pe stradă. Cel mai potrivit ajutor astăzi, când în buzunar ai telefonul mobil, este să suni la 112. Nu are sens să intervii în mijlocul unei lupte, când atât de ușor, poți ajunge victimă. Acolo trebuie să se găsească deja poliția. Eu, martorul de pe stradă, n-am cum să mă bat cu grupuri organizate, decât dacă poliția nu mai vrea să intervină, dar atunci să ne comunice, pentru a ști și noi, cetățenii unei așezări, pe viitor ce să facem mai bine pentru a ne apăra pielea, poate să renunțăm la ceea ce facem, joburi etc., pentru a ne antrena. Nu discutăm despre cazurile când într-adevăr ai ocazia să consiliezi și să aplanezi un conflict sau chiar să dai o mână de ajutor unui om care nu se simte bine. Anul trecut, în dreptul unui magazin popular în oraș, pe unde treceam ținând de coarne o bicicletă, am auzit strigăte. Am crezut că e vorba de hoți. Pusesem mâna pe telefon. Din păcate, atunci am văzut murind un om. Căzuse pe spate. Era într-adevăr în vârstă, dar bine îmbrăcat: cămașă albă de vară, pălărie și ochelari de soare. Lucrătorii din magazin au anunțat ambulanța. În două minute cred că a fost acolo. Când nimeni nu mai credea, după ce-i puseseră lumânări la cap, omul a oftat, probabil pentru ultima dată. Dacă nu s-a reușit resuscitarea lui, după cum s-a întâmplat, măcar în lumea de apoi, nefericitul avea lumină. Își lumina spațiul necunoscut cu lumina creștinească, oferită cu milă de (câțiva) concetățeni. Gândea el, ieșind pe ușă, că nu se mai întoarce acasă?

În concluzie, atitudinea fermă, luarea de poziţie, cu alte cuvinte, faţă de răul din jurul nostru, este mai de folos ca bunătatea nativă, de multe ori având însă legătură cu aceasta.

Dan Ionescu

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *