Din 3 februarie, la TVR avem „Destinaţia Eurovision”

Din 3 februarie, la TVR avem „Destinaţia Eurovision”

Din această săptămână, în fiecare zi de luni până vineri, imediat după Telejurnalul de seară, de la 20.50, TVR 1, TVR Internaţional şi TVR Moldova transmit programul „Destinaţia Eurovision”.

Pe parcursul a două săptămâni,  românii din ţară şi din întreaga lume pot intra în culisele celui mai mare proiect derulat, în premieră, de Televiziunea Română pentru a selecţia naţională la concursul Eurovision.

Spre deosebire de ediţiile anterioare, în acest an, Televiziunea Română a schimbat întreg procesul de selecţie pe care îl derulează în parteneriat cu cea mai importantă casă de discuri din România, Global Records. Astfel, la finalul lunii ianuarie, în apropiere de Bucureşti a fost organizată, în premieră, o tabără de creaţie pentru concursul Eurovision 2020.

Producători muzicali, compozitori, textieri, muzicologi, realizatori şi producători de divertisment, regizori muzicali şi alţi oameni din domeniul muzical s-au reunit aici pentru a se concentra pe identificarea celei mai reprezentative voci pentru care au compus, pe specificul acesteia diverse piese – dintre care cele mai bune 5 vor ajunge în Finala Naţională.

Din 3 februarie, la „Destinaţia Eurovision”, vom intra în tabăra de creaţie Eurovision România şi vom descoperi, treptat, modul de lucru în acest proiect inedit şi pe cei care muncesc acolo. Ghidul acestui program va fi WRS – un artist nonconformist, interpret şi compozitor – care, de data aceasta, va fi „spionul” ce va aduce telespectatorilor cele mai neaşteptate detalii din tabără.

*****

Eurovision Song Contest 2020 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai. La ediţia cu numărul 65 a concursului, participă – alături de România – alte 40 de țări.  

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de Duncan Laurence, reprezentantul Regatului Țărilor de Jos, cu piesa Arcade”.

În urma tragerii la sorţi din data de 28 ianuarie, pentru împărţirea ţărilor participante în cele două semifinale ale competiţiei, România va intra în concurs în data de 12 mai, în cea de-a doua parte a primei semifinale.

În ordine alfabetică, ţările care vor intra alături de România în prima semifinală sunt: Australia, Belarus, Irlanda, Lituania, Macedonia de Nord, Rusia, Slovenia, Suedia (prima parte), respectiv Azerbaidjan, Belgia, Croaţia, Cipru, Israel, Malta, Norvegia, Ucraina (partea a doua).

În cea de-a doua semifinală (14 mai) vor concura: Austria, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Islanda, Moldova, Polonia, San Marino, Serbia (prima parte) şi Albania, Armenia, Bulgaria, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Georgia, Letonia, Portugalia (partea a doua).

În finala de la Rotterdam a concursului Eurovision 2020 din 16 mai vor intra în concurs 26 de ţări: primele 10 ţări din fiecare semifinală şi cele şase calificate direct (Big Five plus ţara gazdă).  Chiar dacă vor concura direct în finală, cele şase ţări vor putea vota, în semifinale, astfel: Germania, Italia, Regatul Ţărilor de Jos (Olanda) în prima semifinală, iar Franţa, Spania şi Marea Britanie în cea de-a doua semifinală.

Atât semifinalele, cât şi finala internaţională a ESC 2020 vor fi transmise live pe TVR.

Pentru alte informaţii, vă rugăm să ne scrieţi la: eurovision.romania@tvr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.