Evelyne Stănescu – Elmasry: Lumea care ni se relevă. Cronică, de Dan Ionescu

Scan

Lumea care ni se relevă

de Dan Ionescu

(Cronică apărută în revista „Ramuri”, Nr. 6 / 2014)

 

Romanul Mirajul Nilului, de Evelyne Stănescu-Elmasry, apărut la editura timișoreană David Press Print, se bazează pe jurnal și ficțiune.

Datorită destinului care a purtat-o pe multe meridiane, Evelyne Stănescu-Elmasry a avut ocazia să cunoască mai multe culturi. Cu pregătire în domeniul artelor frumoase, ea va observa și descrie mai întâi, din lumile pe care le vizitează și în care trăiește, muzeele, capodoperele din expoziții, linia istorică a orașelor. Interpretările pe marginea capodoperelor insuflă o dimensiune spirituală aproape nespecifică romanului ca specie. De aceea, în Prefață, distinsul profesor Crișu Dascălu exclamă: „Iată un roman care iese din rigorile speciei!”.

Personajele feminine ale romanului joacă ping-pong, înoată în piscină, au preocupări în domeniul sportului, ca personajele Hortensiei Papadat-Bengescu, de care se despart însă printr-o latură a societății actuale, nu mai sunt ele alese de către viitorii soți, în schimb, ele încep să-i trieze. Avalina, personajul principal, impresionează printr-o decizie morală, de a iubi toată viața, numai un băiat. Este interesant de văzut dacă hotărârea ei, afirmată în cercul prietenelor, este numai de moment, fiind îndrăgostită, sau ține de tăria de caracter. În orice caz, mariajul „cu un tânăr eminent chimist din București i-a dat stabilitatea necesară de a se dedica muzicii, artelor plastice, îndeosebi dansului pe melodiile lui Pat Boon și Elvis Presley, precum și pentru a asculta concertele în direct ale lui Luis Armstrong, Charles Aznavour, Tom Jones, Dalida, Matovani, pentru a frecventa spectacolele de operă ori concertele festivalului George Enescu de la Ateneu”.

Firele romanului trec prin trei domenii semnificative: pictură, muzică, dans, aducând în prim-plan, pasiuni și nume de artiști.

Decizia Avalinei, de a deveni soția egipteanului Adham, vine din monotonie, la fel ca tânăra din poemul Luceafărul, că nu mai avea ce să cunoască în țara ei, mai sus decât văzuse, cucerise toate vârfurile. Aspirațiile, demne de Carmen Sylva, i se împliniseră: „Dorea să devină artistă, să aibă propriul atelier de pictură, în care va fi vizitată de alți artiști, unde se va cânta și se vor recita poezii, unde se va conversa în limbi străine. Îi plăcea să călătorească și să locuiască în hoteluri capitonate cu mătăsuri și lambriuri, cu flori exotice răspândite pretutindeni. Iubea moda pariziană, șicul simplității lui Coco Chanel”.

Divorțul de Alex este antagonic jurământului (de a iubi numai un singur băiat), dar avem clemență, fusese rostit când eroina avea o vârstă juvenilă și rămâne singura dată când pierde în fața propriilor spuse.

Veștile șoc în general blochează. Hotărârea alarmantă de separare, de necrezut pentru cel care o primește, Avalina o comunică pe ton pașnic, potrivit mai degrabă discuțiilor despre vremea de afară. Ceva din acest moment devine asemănător celui din viața actriței Alexandrina Giugaru. În loc să se mânie, Alex voiește să vadă pe mâna cui va rămâne femeia pe care a iubit-o, un gest final de ocrotire pe care-l va face însoțit de un amic bun, Florin: „Vreau să mi-l prezinți, a cerut Alex. Adham a acceptat și s-au întâlnit la Capșa, unde Alex a venit însoțit de un prieten. Avalina a spus doar: Alex, Florin, Adham. Cei trei bărbați au privit-o, spunându-și câtă frumusețe spirituală iradia generozitatea sentimentelor ei, se simțeau datori să o protejeze în decizia luată. Alex cu Florin au plecat. Avalina a rămas cu Adham și au luat cina împreună, căci Adham pleca în ziua următoare în Egipt”. Faptul că Alex va lua calea străinătății semnalează existența unui plan mai vechi, dar încă nedescurcat, o intenție pe care probabil ar fi mărturisit-o soției, dar nu mai este cazul, ea îi comunică prima noua dragoste.

În romanul Mirajul Nilului, este interesant cum o româncă vede și înțelege marea cultură a Egiptului, cum istoria, citită în liceu și în facultate, o ajută să examineze vestigii de notorietate universală. Un ochi asupra culturii noastre aruncă, fapt inevitabil, și egipteanul Adham, care într-o frază, îmbină ambele culturi: „arta lui Brâncuși este umană prin naturalețea ei optimistă și de mare valoare estetică. Egiptul este un muzeu al infinitului sculptural”. Zborul unui Zeppelin deasupra unei lumi obișnuite să deschidă ochii pe morminte faraonice produce o emoție la fel ca pentru alții sau poate mai accentuată. Presa egipteană a anului 1931 „a relatat că nava urma să ajungă la Cairo în jurul orei 4 a.m., dar că, pentru a nu deranja somnul populației, va mai zbura de-a lungul Nilului și deasupra piramidelor. Dar cei care au întocmit acest plan au putut constata cum, deja în jurul orei 4 a.m., cairoții au pornit cu mic cu mare, în taxiuri, autobuze, cu mașini personale, pe motociclete etc., spre locul de aterizare. (…) Un regiment de soldați britanici abia a putut stăpâni mulțimea de îndată ce nava a atins solul”. De la acest moment încolo, s-a inaugurat la Cairo, tradiția zborului cu balonul pe care agențiile de turism autohtone o vor administra destul de atent: „Zborurile ofereau turiștilor ocazia unică de a vedea, de la înălțime, Necropola Thebei, Valea Nilului, Valea Regilor din fața Templului Hatchepsut”.

Una dintre însușirile morale importante ale protagonistei, alături de capacitatea de a iubi pe omul drag, împotriva opreliștilor, este acomodarea în Egipt, țară cu altă credință. Numai împăcarea cu sine o ajută să observe toamna sau iarna din această țară și să le descrie: „Toamna se culeg strugurii, curmalele și bumbacul. Acum Nilul își revarsă mâlul fertil peste sol, după care începe lungul sezon al citricelor și apoi, acela de semănare a grâului, a ovăzului, a fasolei, a cepei și a lintei. După cele trei luni de toamnă, numite Toot, Baba și Hatoor, a urmat iarna ploioasă, dar fără zăpadă. Oamenii se încălzeau în jurul focurilor, consumând băuturi calde, precum delicioasa sahlab, o băutură cu scorțișoară și nuci pisate, sau acoperindu-se cu fulare groase de lână”.

Din îndepărtatul Egipt, Evelyne Stănescu-Elmasry aduce tot ce nouă ne-ar putea reține atenția și ne-ar stârni curiozitatea. Paginile de final, despre moartea lui Adham, nu întristează întrucât iubirea le-a fost calmă. Despre ceea ce evocă, autoarea, fiind și pictoriță apreciată, anexează într-un capitol, fotografii după lucrări în ulei și acuarelă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *