Film: “Andrei Rubliov” – de Andrei Tarkovsky, Note de vizionare

descărcare
Film: “
Andrei Rubliov” – de Andrei Tarkovsky

Note de vizionare

de Liviu Florian Jianu

A fost Andrei Rubliov un alienat? Sa citim despre alienare:

 “Fundamentul umanităţii stă în solidaritate. Puterea coeziunii sociale provine din tendinţa originară de ataşament şi încredere. Este inevitabil să devii om fără a trece prin coridorul de selecţie al comuniunii. Motorul consistenţei sociale îl reprezintă influenţa. În raport de acest sistem de reproducţie socială se delimitează două inerţii. Inerţia centrifugă a sistemului social poartă numele de alienare. Acest tip de conexiune socială acopera fenomenul rămânerii în afara circuitelor influenţei sociale. Alienarea este o forţa debilă. Reţeaua alienării este slabă şi lipsită de mecanisme de consolidare. Alienarea apare astfel ca o eroare a sistemului, ca un gripaj al angrenajului influenţei sociale. Inerţia centripetă se concentrează în conceptul de putere. Operatorii puterii sunt cei care ştiu şi pot să se aşeze în nodurile de comandă ale influenţei sociale. Orice putere este o putere de influenţare” (pag. 117, Stefan Vladutescu, Comunicare jurnalistica negativa).”

Anderi Rubliv este calugar. Un om al Bisericii. O forta a vremii. Era si pictor. Din doua motive, Andrei Rubliov ar fi trebuit sa fie un operator de putere.Dar:

“Nu voi putea face nimic.” Nu voi putea picta la Moscova.

 

“Nu conteaza ce pictezi, ci cat il poti slavi pe print.” ( replica din film )

 

Teofan Grecul. “Voi muri curand. A venit un inger si mi-a zis. I-am spus: Voi muri oricum, si fara ajutorul tau.”

 

Un calugar: “ pentru ca fratii nostril si-au pus interesele inaintea cerdintei. Manastirea seamana cu o piata”.

Superiorul: “ – Ce ne poti spune tu, si noi sa nu stim deja? Pleaca de aici, pui de naparca”.

“Prea multa intelepciune aduce prea multa tristete”.

 

Patima lui Andrei. “-Tu n-ai pacatuit niciodata din ignoranta?”

“Ba da. Si eu, la fel.”

 

In 1408, Rubliov trebuia sa picteze pentru print Ziua judecatii. Sa picteze “pacatosi care ard in cazan. “ Si “diavolul cu ochii rosii, si fum pe nari.”

           “Am batut palma cu printul pana la ultimul detaliu”. Ii spune omul Bisericii.

Ce spune Andrei Rubliov? “Nu vreau sa-I sperii pe oameni. Nu pot picta asta”.

 

“Daca nu am iubire, nu am nimic”. Ori, cum se poate picta oare Ziua Judecatii, cu iubire?

Mesterilor care se indreptau spre o zidire a altui print, sa o picteze, li se scot ochii de catre cel de la care au plecat, si oamenii lui, pentru ca opera lor de acolo sa nu eclipseze picturile comandate de print.

Andrei Rubliov, de durere, si scarba, spoieste un perete alb al judecatii cu o pata hidoasa. Nebuna o vede, si plange.

“Se zice ca printul are un fiu”, spune hanul tatar fratelui printului. “ Si tu tanjesti la tron. Te inteleg”.

“Mitropolitul ne-a pus sa juram in fata lui Dumnezeu ca vom trai in pace si armonie” raspunde fratele printului, tatarului.

Tatarii si rusii fratelui printului navalesc intr-un oras al printului. Ucid. Violeaza.  Intra in catedrala calari.

“Va veti taia nunii altora gatul chiar si fara ajutorul nostru”, ii spune hanul fratelui printului.

Andrei Rubliov ucide un rus. Ca sa o salveze pe nebuna de la viol.

 

“N-am sa mai pictez niciodata. Nimeni n-are nevoie”.

Ziua Judecatii se pictase pe viu. De oameni.

 

Liniste. 1412. Toti oamenii au fugit. Unii au fost ucisi de tatari, altii au plecat unde au vazut cu ochii. Un tatar momeste nebuna cu un coif, si o tesatura. Rubliov o trage de acolo. Nebuna il scuipa. Tatarul o urca pe cal, si o duce sa o faca a saptea nevasta. Nebuna e vesela si mandra.

Rubliov a ucis pentru ea un om. Ca sa o salveze.

Oamenii? “Astazi se roaga, maine distrug lucrurile pentru care  s-au rugat”.

“Iisus” s-a lasat “rastignit ca sa faca pace intre Dumnezeu si oameni.

Caci ei l-au iubit ca om.”

 

Sarbatoarea. 1408. Oameni goi care alearga prin poieni, si se impreuneaza in devalmasie.

Iubirea este frateasca, spune Andrei Rubliov.

Iubirea tot iubire este, ii raspunde femeia goala.

 

Clopotul. Boris este fiul unui mester faurar de clopote bisericesti. Tatal moare. Cunosc secretul clopotelor, spune Boris oamenilor printului. Este luat sa il faca.

Gaseste lutul pentru clopot. Cu calfele, leaga pamantul. Toarna bronzul si argintul. Il face.

Clopotul este ridicat in fata multimii, si a printului, ca sa fie incercat. Boris nu are curaj sa il incerce. Clopotul bate.

“Sa refuzi un mare dar de la Dumnezeu e un pacat”. Il indeamna Kiril pe Rubliov. “Picteaza Sfanta Treime”

Boris, la o margine de drum, plange. “tatal meu, nenorocitul, nu mi-a impartasit secretul.” Andrei Rubliov il mangaie.

S-a intamplat ceva de neinchipuit. Boris a facut clopotul, fara sa stie cum se face. Daca el, fara sa stie, a facut un clopot, eu, care stiu, sa nu pictez Sfanta Treime?

 

Pe zid, camera filmeaza.

Linii verticale.

Imaginea alb-negru devine color.

Sfanta Treime a lui Rubliov. A pictat-o. Iisus in picioare, pe o piatra de mormant. Inviind.

Copacul. Biserica.

Trei oameni.

Oameni.

Iisus, pe tron.

Ochii lui Iisus. Care privesc strafundul fiecarui om.

 

            Final. Ultimul tablou al lui Rubliov. Pe care nu l-a pictat. L-a imaginat Tarkovsky. O apocalipsa care nu va veni niciodata. Din iubirea lui Dumnezeu.

            Un palc de cai care pasc, pe un smarc de ierburi, inconjurat de ape.

            A fost Andrei Tarkovsky un alienat?

5 februarie 2013

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *