Kant și geneza criticismului. Articol* de Mircea Florian

*Articol apărut în revista „Năzuința”, Craiova, 1926, nr. 6

Orice cunoștință, declară empirismul, este reductibilă sau la percepții, la care se adaugă imaginile memorate, ambele câștigate prin afectarea simțurilor extern și intern, sau la relații între reprezentări, relații fixate de gândire sub indicațiile datelor sensibile. Numai percepția are competența deciziei, ce este obiectiv (real) și ce nu; numai experiența se pune în legătură cu obiectul, însă obiectul empiric este fenomenal, deoarece percepția care îl indică este o modificare a subiectului perceptor și totodată se referă la ceva individual și izolat. Percepția este numai semnul lucrurilor, nu chiar lucrul; însă pentru noi, practic, altă obiectivitate decât cea empirică nu e cu putință. A fi obiectiv este a fi perceput, a fi conținut de conștiință. Principiul conștiinței este respectat mai consecvent de empirism decât de raționalism. Nu cunoaștem obiectele metafizice, ci numai reflexul lor subiectiv. Empirismul tinde spre idealism subiectiv, servindu-se metodologic de o analiză psihologică a cuprinsului conștiinței.

Se impune o schiță a empirismului, care exercitând asupra lui Kant o puternică presiune, i-a provocat reforma criticistă a filosofiei tradiționale sau raționaliste.

Locke, deși pare hotărât a rămâne credincios principiului conștiinței (cunoaștem direct numai reprezentările sau ideile din conștiință), face apreciabile concesii raționalismului: a) calitățile primare sau strict obiective; însă lucrurile în sine (things themeselves), substanțele, nu sunt obiect de cunoștință; b) raportul cauzal, rezemat pe ideea de forță (power) producătoare e necesar. Locke în genere nu se exprimă hotărât asupra raportului cauzal, cu toate că revine asupra lui în mai multe locuri din Essay. Empirismul lockian șovăie.

Berkeley este mai consecvent decât Locke numai în chestia obiectivității ideilor, nu și a necesității raporturilor. Pentru Berkeley, reprezentările din conștiință nu sunt semne subiective ale unor realități substanțiale din afară. Obiectul ca atare se confundă cu percepția lui. Un obiect, corespunzător percepției, este o abstracție goală. Esse este percipi; a fi perceput este a fi idee în conștiință. Obiectul și percepția subiectivă sunt totuna; lumea obiectelor e lumea percepțiilor.

(Va continua)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.