Mariana Rusen: Liana Stanciu sta de vorba cu Ştefan Banica-sambata, la TVR2

Liana Stanciu cu Stefan Banica

Ştefan Bănică şi două destine artistice feminine

La Arte, carte şi capricii” sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 19.00, la TVR 2 şi TVR HD

 

În ediţia din această săptămână a emisiunii la Arte, carte şi capricii”  aflaţi noi subiecte incitante din activitatea culturală.

Primul invitat al Lianei Stanciu este Ştefan Bănică – prezent în emisiune, în principal, ca regizor şi interpret în spectacolul „Desculţ în parc” – care are planificat în perioada următoare un turneu printr-o serie de mari oraşe din ţară. Discuţia despre teatru şi muzică este urmată de întâlnirea cu două artiste fermecătoare: doamna Alma Redlinger care, la 91 de ani, continuă să picteze şi cu soprana Cellia Costea, una dintre artistele cu o carieră remarcabilă în marile teatre ale Europei – dar care a ales Opera Naţională Bucureşti pentru a-şi face debutul în rolul titular din “Aida” de Giuseppe Verdi.

 

Tot în această săptămână, Arte, carte şi capricii” vă invită în lumea artei urbane care, la început, a fost considerată un act de vandalim. Fenomenul Graffiti a ajuns de ani buni în România dar artiştii de la noi încă mai  “trag cu ochiul” la ce se întâmplă în marile oraşe ale lumii.

 

Iar dacă doriţi să îl cunoaşteţi pe cel care a câştigat, într-un singur an, 14 miliarde şi jumătate de dolari şi este (potrivit topului revistei Forbes), al treilea cel mai bogat om al planetei, atunci nu rataţi documentarul pe care ni-l propune în această săptămână Sorin Faur la DocuBlitz.

 

Alte subiecte de interes ale acestei ediţii sunt legate de albumul Interludii al fotografului Cornel Brad, de istoria Muzeului Ţăranului Român răsplătit în 1996 cu Premiul Muzeul European al Anului, şi de noi descoperiri pe “planeta YouTube”.

 

La final, nu rataţi în această săptămână la Arte, carte şi capricii”  interviul cu regizorul Andrei Negoiţă despre pelicula sa 7 CUVINTE – un film sensibil, aflat la graniţa dintre arta şi documentar. Filmul este un portret subiectiv al unui om care a marcat istoria şi istoriile oamenilor pe care i-a întalnit: părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa – care are premiera programată vineri, 10 aprilie, la ora 20.10, la TVR 2.

 

 

 

Acest program poate fi urmărit şi online, pe portalul video TVR+.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *