Mirela Teodorescu – Cronică de film: Zbor deasupra unui cuib de cuci

Zbor deasupra unui cuib de cuci, romanul care a lăsat urme de neşters în literatura contemporană, este povestea zguduitoare a pacientilor dintr-un ospiciu, condus cu o mana de fier de Sora sefa Ratched, adepta unor metode de tratament barbare, precum socurile electrice şi lobotomia. Singurul care i se opune este scandalagiul Randle Patrick McMurphy, simbolul revoltei împotriva autorităţii tiranice. Prin ochii altui pacient, Şeful Bromden, un indian uriaş, asistăm la încleştarea dintre cei doi, care capătă proporţii aproape mitologice. Plin de simboluri, replica moderna a capodoperei melvilliene Moby Dick, Zbor deasupra unui cuib de cuci devine un strigăt de lupta al individului strivit de legile absurde ale societăţii.

Zbor deasupra unui cuib de cuci (în engleză One Flew over The Cuckoo’s Nest) este un film american din 1975 regizat de Milos Forman. Filmul este o adaptare după romanul cu același nume al lui Ken Kesey, publicat în 1962. Filmul a fost primul care a câștigat premiul Oscar la cele mai importante cinci categorii (Cel mai Bun Film, Actor, Actriță. Regizor, Scenariu) de la It Happened One Night din 1934, performanță ce nu a mai fost atinsă până în 1991, la apariția filmului Tăcerea mieilor. Zbor deasupra unui cuib de cuci este numit adesea unul dintre cele mai bune filme din istoria cinematografiei Americane fiind clasat pe locul 105 în „Lista Celor mai Bune 500 de Filme ale Tuturor Timpurilor” stabilită de revista Empire.

A mai existat o versiune a romanului făcută pentru teatru în 1963, însă filmul nu foloseşte acelaşi scenariu cu cel al piesei de teatru.

Orice carte bună presupune un risc – acela de a fi adaptată cinematografic. De ce constituie un risc? Pentru că apare tentația de a vedea filmul înainte de a citi cartea. Și cu toate că n-am auzit pe nimeni care să zică vreodată despre vreun film că e mai bun decât cartea după care a fost făcut, rar am auzit oameni care să citească o carte după ce au ,,vizionat-o”.

Filmul cu Jack Nicholson e mult mai cunoscut și mai la îndemână decât cartea. Mulți nici nu știu cum îl cheamă pe autor. Dar de ce, totuși, să mai citești cartea, când în vreo două ore te-ai lămurit – vorba vine – cu privire la ce înseamnă ,,Zbor deasupra unui cuib de cuci’’? Răspunsul îl găsim în gradul de libertate – cel al telespectatorului este mult mai mic decât cel al cititorului.

Cinematografia încă pierde foarte mult teren in fața literaturii pentru că nu poate reda decât foarte puțin din perspectiva unui narator subiectiv, care este în același timp și personaj, care și participă la ceea ce povestește. Un efect imediat și dăunător în cazul de față este tenta fantastică pe care o dă Brom unor întâmplări, personaje și obiecte din carte, total absentă în film. Sigur că regizorul a ales o interpretare cât mai literală, ceea ce n-ar fi chiar un reproș la adresa filmului.

Începutul este mult mai spectaculos în carte decât în film, cu toate scamatoriile  lui Nicholson. Unde este acel râs sfidător al lui McMurphy pe care-l aude naratorul Brom și pe care îl descrie în felul următor : ,,Rămâne așa în așteptare și, cum nimeni nu face vreo mișcare să-i spună ceva, începe să râdă. Nimeni  n-ar putea spune prea bine de ce râde; nu se petrece nimic hazliu. […] Mă dumiresc brusc că acesta-i primul râs adevărat pe care-l aud de ani de zile.”? Apoi secvența în care McMurphy și Brom fac cunoștință:  ,,Mi-amintesc cum degetele lui butucănoase și puternice s-au încleștat în jurul palmei mele, și prin mână mi-a trecut o furnicătură ciudată, făcând-o să se umfle pe osul brațului, ca și cum McMurphy mi-ar fi împrumutat propriul lui sânge. În mâna mea gâlgâia sângele și puterea.’’ Brom, ca și ceilalți pacienți, de altfel, este cutremurat de prezența acestui om. În film toate acestea se reduc la un “How!” aruncat de McMurphy aproape în batjocură.

Dar nu mi-aș fi imaginat vreo altă figură pentru McMurphy decât cea a lui Nicholson, nu atât corespondența fizică, cât ca expresie și interpretare. Până la urmă McMurphy este așa cum îl descrie, fără nicio exagerare, Sora-Șefă: ,,Mă tem – şi înfige acul în sticluţa cu dop de cauciuc, ridicând pistonul – că tocmai asta şi urmăreşte noul pacient: să-i ia în stăpânire [pe pacienți]. E tipul de om pe care-l numim <<manipulator>>, […] un individ care se va folosi de toţi şi de toate ca să-şi atingă scopurile.” Un cinic, it takes one to know one.

Randle Patrick McMurphy (Jack Nicholson), un criminal recidivist ce are de ispășit o pedeapsă scurtă în închisoare pentru o acuzație de viol, este transferat într-un spital de boli mintale. El speră, astfel, să evite închisoarea și să-și petreacă restul pedepsei într-un mediu mult mai prielnic. Este cunoscut ca un tip cu multe antecedente și certuri cu oamenii legii însă nu dă nici un semn de vreo boală mintală.

În spital, fiind pacient, McMurphy are de-a face cu Sora Șefă Ratched (Louise Fletcher), o persoană aparent calmă și binevoitoare ce se dovedește a fi un adevărat tiran. Aceasta își supune pacienții la nenumărate umilințe prin terapiile de grup pe care le organizează. McMurphy află că majoritatea pacienților se tem de Sora Ratched și că încearcă mai mult să nu greșească în fața acesteia decât să se însănătoșească. McMurphy se împrietenește cu pacienții Billy Bibbit (Brad Dourif) – un tânăr cu probleme, „Șeful” Bromden (Will Sampson) – un indian tăcut și înalt de 2 m, Charles Cheswick (Sydney Lassick), Martini (Danny DeVito) și Dale Harding (William Redfield) – un pacient foarte bine educat. Crezut de toți pacienții și membrii spitalului ca fiind surdo-mut, Șeful este ignorat de toată lumea însă este respectat datorită staturii sale impresionante.

La început McMurphy îi pune la încercare răbdarea Sorei Ratched pentru a se amuza încercând de fapt să o facă pe acesta să-și piardă autoritatea față de el și de restul pacienților. Ratched refuză ca McMurphy să fie transferat la alt spital fiind convinsă că se poate descurca cu el. McMurphy joacă poker și face pariuri cu ceilalți pacienți amuzându-i totodată prin felul său de a fi. Pentru a sparge monotonia McMurphy dorește să schimbe orarul pacienților, însă are nevoie de voturile lor pentru a putea urmări Campionatul Mondial de baseball la televizor sau pentru a juca un meci de baschet împotriva oamenilor de ordine ai spitalului. Apoi pune pariu cu ceilalți pacienți că poate ridica o consolă hidroterapeutică însă nu reușește acest lucru iar starea sa de nervozitate se accentuează când află că Sora Ratched îl poate ține în spital cât consideră ea de cuviință. McMurphy îi acuză pe pacienții voluntari de faptul că nu l-au înștiințat de acest lucru și l-au lăsat să o pună la încercare pe Sora Șefă.

Pentru a destinde atmosfera McMurphy organizează o partidă de pescuit împreună cu ceilalți pacienți, reușind să evadeze din spital sărind gardul și furând un autobuz al școlii. Mac își aduce și o prietenă, Candy. Este singura scenă din film ce se petrece în afara spitalului. Mai târziu McMurphy, Șeful și Charlie Cheswick sunt reținuți pentru o bătaie avută cu oamenii de ordine. Cheswick este supus unei terapii cu electroșocuri în timp ce McMurphy și Șeful își așteaptă rândul pe o bancă. În acest timp McMurphy îi oferă Șefului o gumă Juicy Fruit, la care Bromden îi răspunde cu „Mulțumesc” iar după ce McMurphy îi mai oferă o gumă, Șeful rostește „Ah, Juicy Fruit”. McMurphy este șocat să afle că Șeful vorbește pentru prima dată de decenii întregi și află că și acesta urăște la fel de mult spitalul ca și el dar se dă surdo-mut pentru a nu atrage atenția asupra lui, spre deosebire de McMurphy care face exact opusul. Șeful devine confidentul lui McMurphy iar acesta din urmă se gândește la un plan prin care el și Bromden să evadeze, însă nu-l poate convinge pe Șef să ridice consola hidroterapeutică cu care, eventual, să spargă geamul spitalului. După ce i se aplică o rundă de electroșocuri, McMurphy sosește în sala pacienților mimând că este catatonic însă începe să râdă văzând fețele speriate ale celorlalți pacienți dându-le de înțeles că terapia cu electroșocuri nu a reușit să-l doboare.

Într-o seară McMurphy se strecoară în biroul Sorei Șefe și o cheamă pe Candy și pe încă o prietenă, Rose, la spital, spunându-le să aducă și băutură cu ele. Acestea reușesc să intre în spital după ce McMurphy îl mituiește pe supraveghetorul de noapte, Dl. Turkle (Scatman Crothers). Toți pacienții încep să bea în timp ce Billy flirtează cu Candy. McMurphy încearcă să-l convingă pe Billy să se culce cu Candy iar acesta acceptă cu greu. După ce Billy și Candy intră într-o cameră separată, restul pacienților, printre care și McMurphy și Șeful care plănuiseră să evadeze în acea noapte, adorm după ce se îmbată.

Când Sora Ratched ajunge la spital a doua zi dimineață le ordonă oamenilor de ordine să încuie ferestrele și să-i spele pe pacienți. Billy este găsit dezbrăcat, în pat cu Candy. Când Ratched îl întreabă dacă îi este rușine pentru ce a făcut, Billy îi răspunde fără ezitare că nu. Ratched promite să îi spună mamei lui Billy ce a făcut acesta în spital. Billy se panichează și începe din nou să se bâlbâie iar după ce este dus în biroul doctorului, se sinucide tăindu-și gâtul. Ratched dă vina pe McMurphy pentru cele întâmplate iar acesta se enervează și încearcă să o sugrume. Ratched aproape moare însă unul dintre oamenii de ordine îi sare în ajutor îndepărtându-l, cu greu, pe McMurphy.

După un timp sunt prezentați toți pacienții jucând cărți, însă de data aceasta fără McMurphy. Sora Ratched încă se recuperează după atacul lui McMurphy și folosește un microfon pentru a putea fi auzită de pacienți.

Mai târziu în acea noapte Șeful Bromden îl vede pe McMurphy întors în patul lui. Când Șeful se uită mai atent la McMurphy, acesta află șocat că lui McMurphy i s-a aplicat o lobotomie și își dă seama că Mac nu va mai fi niciodată un om normal întrucât pe fața sa nu se mai putea citi nimic. Vrând ca ceilalți pacienți să nu-l vadă pe McMurphy în halul în care este, Șeful îi pune lui Mac o pernă pe față și, astfel, îl asfixiază. Șeful duce la bun sfârșit planul de evadare al lui McMurphy reușind să ridice consola hidroterapeutică și să spargă fereastra spitalului cu ajutorul ei. Șeful este văzut ultima dată de pacientul Max Taber (Christopher Lloyd) care imediat începe să strige de bucurie trezindu-i și pe restul pacienților.

Cel mai interesant este că textul nu pare să aibă trăsăturile normale ale homodiegezei – prezentarea flagrantă a unui singur punct de vedere, lipsa de informatii pe care personajul nu le-ar fi putut obtine. Pretinsa surzime a lui Bromden îi permite, de fapt, să audă tot; toate personajele vorbesc liber în prezenţa lui, el cunoaşte toate secretele, toate comploturile. Prin ochii lui cititorul ştie tot, dar nu e sigur de nimic. Un şiretlic narativ.

Trebuie menţionată o particularitate a traducerii române. Titlul original, in limba engleză, „One Flew over the Cuckoo’s Nest“, este un vers dintr-o poezioară pentru copii :

“Vintery, mintery, cutery, corn,
Apple seed and apple thorn,
Wire, briar, limber lock
Three geese in a flock
One flew East
One flew West
And one flew over the cuckoo’s nest”.

Bromden o învăţase de la mama lui, când era copil, iar recitarea ei era o întoarcere în trecut, la libertatea copilăriei. Această semnificaţie se pierde, din păcate, în varianta româna, în care titlul a fost tradus izolat de contextul original.

Finalul deosebit de trist este neaşteptat. Zbor deasupra unui cuib de cuci este cronica unui om care iubeşte viaţa, se citeşte cu zâmbetul pe buze. Singurul indiciu al unei răsturnări de situaţie este momentul în care McMurphy înţelege că depinde de Sora Sefa şi se cuminţeşte. Cuminţit, îşi pierde personalitatea şi plăcerea de a trăi. Se prefigurează un posibil final trist. Însă nimeni nu şi-ar fi imaginat că ar putea fi vorba chiar despre lobotomizare. În urma operaţiei comandate de Sora Şefă, McMurphy nu se mai poate mişca, nu mai reacţionează. Bromden îl sufoca sub o pernă şi evadeaza din ospiciu. Singura consolare a cititorului şocat este ca McMurphy nu a murit degeaba: regimul dicatorial al Sorei Sefe s-a incheiat. Puterea ei rezida în respectul cu care o priveau pacienţii. Însă nimeni nu o mai ascultă acum.

Zbor deasupra unui cuib de cuci este o carte mult mai tristă şi mai plină de învăţături decât se aşteaptă cititorul la început. Autorul nu face compromisuri, iar rezultatul nu poate fi decât impresionant.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *