Nancy L. Van Pelt – Secretele comunicării. Antologie, de Adi Popescu

descărcare

Nancy L. Van Pelt – Secretele comunicării

 

Între copertele acestei cărţi se găsesc câteva dintre cele mai eficiente tehnici şi strategii legate de comunicare, prezentate într-o formă uşor de citit şi simplu de aplicat. Veţi mai întâlni aici un şir nesfârşit de posibilităţi, pentru acei oameni care au abandonat, poate, speranţa că vor reuşi vreodată să se înţeleagă cu partenerul de viaţă. Cartea aceasta se doreşte a fi o adevărată armă strategică în rezolvarea problemei numărul unu al căsniciei: comunicarea.

Materialul utilizat provine din diferite domenii ale lingvisticii şi psihologiei, precum şi din comerţ şi management, dar este aplicat la comunicarea între partenerii de viaţă. Cercetările făcute în domeniul ştiinţelor sociale şi comportamentale au scos la iveală numeroase lucruri uimitoare, legate de relaţiile interumane. Acum putem înţelege de ce o persoană răspunde, în timp ce o alta se împotriveşte, cum să întâmpinăm eficient împotrivirea la schimbare şi cum să comunicăm, astfel încât ceilalţi să înţeleagă ceea ce spunem.

Redăm în continuare câteva citate remarcabile din această carte:

– Vrem să fim preţuiţi pentru ceea ce suntem, nu pentru că aducem acasă mulţi bani sau pentru că îndeplinim anumite îndatoriri casnice.

– Unii oameni trăiesc asemenea broaştelor ţestoase: îşi scot cu prudenţă capul afară ca să ia aer, doar pentru a şi-l trage imediat înapoi, când pare să se apropie vreun pericol! În cele din urmă, ei ajung să petreacă mai mult timp înăuntru decât afară din propria carapace. O fi întuneric înăuntru, dar măcar sunt în siguranţă!

– De ce trebuie să aştepţi ca un camion să ameninţe relaţia voastră cu destrămarea, înainte de a te hotărî să faci o schimbare? Poate că eşti într-o urmă de roată, într-o groapă, dar, dacă eşti motivat, poţi să ieşi de acolo. Şi nici un alt timp nu este mai potrivit pentru a face acest lucru decât acum?

– Un zâmbet poate spune „Te iubesc!” mai convingător decât un cadou costisitor. Un zâmbet nu costă nimic şi este întotdeauna la îndemână. Chiar dacă nu-ţi vine să zâmbeşti, fă-o totuşi!

– Cel mai înalt compliment pe care-l putem face cuiva: să ascultăm cu atenţie ceea ce spune.

– Avem în noi o mare capacitate de a ne zidi sau de a ne dărâma unul pe celălalt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *