Of, România mea! Proză, de Adi Popescu

Of România mea!

Sâmbătă, din păcate am trăit un episod din România adevărată. Cum se-ntâmplă de obicei și conform Legilor lui Murphy, dacă e să te apuce o durere de măsea, te apucă vineri seara. Nu m-a durut măseaua, ci mi-a căzut o lucrare la un dinte din față, lângă caninul stâng. Urma Paștele și trebuia să plec la țară, așa că m-am hotărât ca a doua zi să trec pe la Urgență să o fixez. Așadar la 07.10, eram prezent la Spitalul Județean, la Urgențe Stomatologice, unde mă întâmpină asistenta, o tânără de 35 de ani din Leu, care îmi spune că trebuie să vină imediat și doamna doctor, că a fost schimbul de tură. Îi expun și arăt problema mea, îmi zice să aștept că poate doamna doctor are atât de necesarul ciment să-mi fixeze lucrarea. Ei, la urgență nu au în dotare așa ceva, dar poate are doamna doctor de pe la ea de la cabinet. Aștept. 7.20, 7.30, 7.45 și iată victorie 7.52 ora când apare doamna doctor. Acum eu nu știu la ce oră a plecat doamna doctor ce fusese de gardă noaptea, dar sigur, cel puțin pentru o oră, Craiova a rămas fără medic la Urgențe Stomatologice. Nu mă miră. Au fost ani buni când acest serviciu nu exista. Asistenta îmi confirmă că de circa nouă ani e înființată urgența pe stomatologie.

Bucuros mă vedeam deja cu dintele pus. Dar, dezamăgire. Nu are ciment. Nici de la cabinet, de nicăieri ce să mai!

  • Doamna doctor mă duc eu să cumpăr, de unde, nu se poate, fac Paștele așa știrb!
  • Nu aveți de unde. Vând numai firmele sau de la distribuitori. Ori azi!
  • Ce să fac? Dați-mi o soluție.

Asistenta îmi făcea semn ca să scriu, să vin cu o propunere să le aducă ciment la urgențe. Ulterior m-am gândit să le aduc eu un sac de ciment de la Lafarge, dar nu cred că e bun. Cred că trebuie unul special. Doctorița ridică din umeri.

  • Încercați pe Calea București, poate e cineva, ăia sigur au.
  • Ok, zic, e lângă mine .mulțumesc frumos. Paște Fericit!
  • Chiar îmi pare rău, zice doctorița, dar nu am ce să vă fac.
  • Lăsați, văd eu. Mulțumesc.

Of Doamne! Într-adevăr nu e o urgență să-ți cimentezi o lucrare, dar în astfel de cazuri e de preferat să nu pozezi știrb de Paști, Crăciun, Revelion, Nuntă etc. Mă gândesc să fac o propunere scrisă, cum îmi sugerase asistenta.

Îmi iau inima în dinți (o țineam mai slăbit că aveam unul lipsă) și demarez la stomatologia din Calea București. Parchez lângă semnul de oprire interzisă și dau o fugă să văd dacă e vreun medic (era ora 08.10 din sâmbăta Paștilor). Dezamăgire, doar portarul care îmi spune că e posibil să vină două doctore, fiecare la cabinetul ei. Speranțele mele cresc. Promit că revin. Ajung acasă. Mănânc ceva, apoi plec spre piață. Trec pe la stomatologie, bag capul, întreb dacă a venit vreo doamnă medic din cele două – nimic. Mă duc la piață, iau cele necesare, mă întorc. Bag iar capul. Pauză. Înaintea mea se mai întorsese cineva. Și eu care mă gândeam că se rezolvă. Speranțe deșarte. Asta e. Fac Paștele puțin știrb. În țara asta trăim. Așa au grijă cei ce ne făuresc destinul de noi. Sper însă că nu va mai trece multă apă pe Jiu și lucrurile se vor schimba. Voi ce ziceți?   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.