Sandu Tudor: Am auzit cântecul păsării unice

http://blog.revistaderecenzii.com/

AM AUZIT CÂNTECUL PĂSĂRII UNICE

Dimineaţa la ceasul rugăciunii,

când pe ramuri stă încă proaspătă

roua,

am auzit lângă mine

cântecul păsării unice.

Iată! Se înalţă aşa de minunat,

aşa de limpede

şi răsună în atâta ecou

încât pare că lumea,

marea şi larga Lume,

toată îl ascultă,

firea toată îl aude

şi îi răspunde,

îl aude

şi-l însoţeşte

până sus de tot

la Dumnezeu.

Privesc pe mlădiţa unei ramuri,

într-o picătură

limpede de rouă

şi ascult cântecul de lumină

al păsării.

În liniştea lungă a clipei

acesteia

atât de înalte,

fără voie îmi închipui

bucuria cerească;

fără de voie

o descopăr acum,

în pacea

stării de rugăciune

la care

mă aflu şi care

mă stăpâneşte

deplin.

O descopăr nu ca o oprire

şi înecare

în simţire,

nu ca o pierdere

a uitării de sine

în extaz,

ci ca o ascuţime de înţeles

trăit,

limpede şi curat,

ca o necurmată

şi nemărginită suire

tot mai apropiată,

tot mai crescută

la inima

cea tainică

şi sfântă a Domnului.

Sursa: https://luceafarul.wordpress.com/literatura/antologia-de-poeme/poezii-de-sandu-tudor-initiatorul-miscarii-spirituale-rugul-aprins/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *