Vasile Alecsandri: Cositul

Faptul zilei se aprinde pe a dealurilor frunte,
Ș-un râu falnic de lumină se revarsă peste munte.
Iarba coaptă strălucește, ea se clatină la vânt,
Ș-a ei umbră lin se mișcă în dungi negre pe pământ.

Iată, vin cosașii veseli, se pun rând. Sub a lor coasă
Câmpul ras rămâne verde ca o apă luminoasă.
Unii brazdele răstoarnă, în căpiți alții le-adună,
Le clădesc apoi în stoguri și cu stuh le încunună.

Mai devale-n cea dumbravă cu poiana tăinuită,
Unde umbra pare verde și de flori e-mbălsămită,
Coasele sub teaca udă zinghenesc răsunător.
Din căpiță în căpiță dumbrăveancă saltă-n zbor.

Un flăcău, cosind deoparte, lângă-o tufă de sulcină,
Vede iarba încâlcită, frântă pe la rădăcină.
„Ce să fie?… Cuib de fiară?… O! minune!” zice el,
Și, zâmbind, se pleacă iute de culege… un cercel!

Un comentariu la „Vasile Alecsandri: Cositul

  1. Astufel, dulce minune, dintr-o floare rara-albastra,
    de cosit – de prin gradine, floarea florilor maiastra,
    tampinat-au, la Rovine, cata mare de pustime,
    Nobilii arcasi de oaste – pedestrasi – si calarime –

    Nici stiam cum de prin doine, flori de camp, si lacramioare,
    se-nchega – cat tot pamantul – o scrisoare – din scrisoare …
    si pe mucedele fire – din albire – in albire –
    basmul inflorea din umbra – O Craiasa – si Un Mire…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.