Viteza luminii și viteza gândului. Proză, de Adi Popescu

Viteza luminii și viteza gândului

Ce orizonturi largi îți poate deschide lectura! Cu cât citim mai mult cu atât ni se deschid noi perspective asupra lumii. De fapt asta e menirea noastră. Să ne elevăm. Să cunoaștem cât mai mult din tot ce ne înconjoară.

Trecerea noastră prin această lume, mai precis viața noastră pământeană e scurtă. Asta dacă o raportăm la timpul universal. De la formarea Universului, apoi a Pământului până la apariția vieții pe Pământ, urmând apoi evoluția până la specia umană – TIMPUL – acest inamic dar și prieten se tot scurge neîncetat. S-a făcut o analogie pe durata unui an începând cu 01.01 când s-a format Pământul. Undeva pe 31.12 ora 23.50 a apărut homo sapiens. Realizați ce interval de timp real există între apariția Pământului, apariția vieții și apariția omului.

Realizăm de asemenea că alături de timp, Universul are ca parametru și distanța. Dar nu o măsurăm ca pe Pământ în metri sau kilometri ci în ani lumină. Vați gândit vreodată câți kilometrii parcurge lumina într-un an? Haideți să calculăm împreună.

1 an = 365 zile x 24 ore x 3600 secunde = 365x24x3600 = 31536000 secunde are un an – adică îți trebuie un an să numeri din secundă în secundă până la această cifră de ordinul zecilor de milioane.

Acum viteza luminii c = 300000 km/s = 300000000 m/s.

Așadar 31536000×300000 = 9.460.800.000.000 km.

Cum vi se pare? Enorm evident. De neimaginat. Acum să ne gândim că diametrul galaxiei noastre Calea Lactee e de 100.000 ani lumină. Gata. M-am săturat de atâtea zerouri. Puterile acestea ale lui zece îmi dau fiori. Acum realizez că practic e imposibil să fim singuri în infinit. Dar mă limitez și consolez cu faptul că datorită distanțelor enorme suntem ca și singuri. E clar că nivelul tehnologic al nostru nu ne permite la momentul actual să intrăm în contact cu alte civilizații de pe alte planete asemănătoare cu a noastră. Nu avem cum. Și nu se întrevede nici într-un viitor chiar îndepărtat acest lucru. Iar Einstein a demonstrat că viteza luminii nu poate fi depășită în universul cunoscut. Poate numai de cea a gândului. Dar atât. Gândul meu ajunge instantaneu pe Soare pe când lumina de la Soare ajunge după circa opt minute la mine. Dar ea ajunge material, o percepem pe când gândul  e doar în mintea mea, îmi imaginez că mă văd pe suprafața astrului dar efectiv nu sunt acolo pe când lumina de la el o văd necontenit. Observând aceste distanțe realizăm de fapt ce mici suntem. Ca o fărâmă de nisip pe malul oceanului. În acest sens închei citându-l pe Newton: „Eu nu știu cum mă va judeca lumea, dar eu îmi fac mie însumi impresia unui copil care se joacă pe malul mării, culegând ici o piatră mai vărgată, colo o scoică mai strălucitoare ca altele, pe când oceanul adevărului se întinde nemărginit în față”.               

Un comentariu la „Viteza luminii și viteza gândului. Proză, de Adi Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.