Revista „Athenaeum”. Ediție: București, Numărul Iulie – Septembrie, 1939.

Poze Revista Athenaeum

Vom aduce în atenția publicului nostru cărți și reviste importante care au influențat viața culturală națională. În același timp, intenționăm ca tinerii cititori să aibă idee asupra felului în care ele arătau.

Revista „Athenaeum” e una dintre importantele publicații interbelice. Numărul conține recenzii de carte importante, precum și studii de calibru asupra operei eminesciene.

DAN IONESCU – Vis visus sau Forţa Visului

DAN IONESCU – Vis visus sau Forţa Visului

de Ana Dobre

Astăzi s-a acreditat ideea că oricine poate scrie, că talentul este un nonsens, că poezia este doar o transcriere directă a celor mai obişnuite, banale trăiri. Nimic despre talentul, condiţie sine qua non, de care vorbea Horaţiu în Arta poetică, doar tupeul ridicat la rangul de valoare naţională într-o tranziţie interminabilă.

Dan Ionescu este un poet care, prin poezia pe care o scrie, se situează à rebours. Poezia este pentru el un domeniu al sacrului, al idealului, locul în care experimentează forţa visului. Aceasta presupune redimensionarea timpului şi a spaţiului în funcţie de tribulaţiile imaginaţiei. Poezia se întoarce pe calea regală a marilor semnificaţii conferind existenţei dimensiunea metafizică. Aşadar, poezia transcende existenţa, îi dă un sens şi nobleţea aspiraţiilor de depăşire a limitei.

Continuă să citești

Despre munca eficientă: Trebuie să existe o anumită concordanță între acțiuni și planuri, dacă vrem să scoatem din ele toate roadele pe care le pot da. Lucian Blaga

Despre munca eficientă: Trebuie să existe o anumită concordanță între acțiuni și planuri, dacă vrem să scoatem din ele toate roadele pe care le pot da. Lucian Blaga

 

 

Munca eficientă reprezintă un deziderat al lumii de astăzi.

Continuă să citești

Probleme globale ale omenirii (carte științifică)

Probleme globale ale omenirii

 de Viorel Lazăr

La editura Sitech din Craiova a apărut în vara acestui an publicația Probleme globale ale omenirii în care autorii Nicolae Ciobanu  și Dănuț Ghiță fac o radiografie a situației actuale globale. Cartea reprezintă un  uriaș depozit informațional despre principalele probleme cu care se confruntă omenirea.

Continuă să citești