DAN IONESCU: Catalogul Presei din Oltenia, de la începuturi până în prezent

Catalogul Presei din Oltenia, de la începuturi până în prezent, de Dan Ionescu, Editura David Press Print, Timișoara, 2011, 146 p..Preț: 12 lei. (Pentru detalii, contactați-ne la adresa de e-mail: [email protected])

Catalogul presei din Oltenia. De la începuturi până în prezent (articol publicat în „Revista Română de Istorie a Presei”, Nr. 1 / 2012, p. 155 – 157)

de Dumitru Vlăduț

Sub acest titlu se poate identifica o reală contribuţie ştiinţifică în domeniul istoriei presei româneşti, semnificativă şi pentru ceea ce poate însemna pregătirea în cadrul doctoratului, care nu poate fi doar una formală, de achitare a unor obligaţii. Spunem aceasta întrucât autorul contribuţiei, Dan Ionescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România prin cele opt cărţi publicate, pregăteşte, la Institutul de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu”, din cadrul Academiei Române, o teză de doctorat referitoare la presa literară din Oltenia. El a constatat cu acest prilej inexistenţa unui inventar la zi al publicaţiilor literare şi culturale din această zonă pe care şi-a propus să-l realizeze ca un instrument de lucru, integrat însă firesc ansamblului publicaţiilor de toate tipurile din această provincie. Catalogul publicat sub acest titlu este rezultatul acestor investigaţii. Cartea este prefaţată de Crişu Dascălu, conducătorul tezei de doctorat, care evidenţiază în esenţă caracterul binevenit al acestei înfăptuiri şi temeinicia ei.

Continuă să citești

Casa splendorii

1. XI. 1946 – s-a născut Eugen Uricaru, în Buhuși;

1. XI. 1636 – s-a născut Nicolas Boileau, în Paris (m. la 13. III. 1711, în Paris);

1. XI. 1972 – a murit Ezra Pound, în Veneția (n. 30. X. 1885, în Hailey, Idaho, SUA).

Casa Splendorii

de Ezra Pound

Stă-ntr-însa Evanoe,
O casă durată nu de mână-omenească,
Ci dincolo de cărări lumeşti, undeva departe
Deasupra, împrejur, înăuntru e răspândit aurul;
Pereţi şi ciudate coridoare – din aur sunt şi ele.

Continuă să citești