Foto: Mihaela Delamare, Așteptând prințesa
21. XII. 1931 – s-a născut Rodica Iulian, în Craiova;
21. XII. 1639 – s-a născut Jean Racine, în Aisne (m. 21. IV. 1699, Paris);
21. XII. 1933 – s-a născut Dan Zamfirescu, în București;
21. XII. 1940 – a murit Francis Scott Key Fitzgerald, în Hollywood (n. 24. IX. 1896, Minnesota).
O carte din această viaţă
de Dan Ionescu
La editura Scrisul Românesc, în colecţia Epica, Mircea Pospai a publicat romanul Casa din altă viaţă, ediţia a doua. Esenţele de la care se elaborează cartea, sunt profunde. Ne dăm seama din motoul religios: „Îndoiala şi speranţa au existat dintotdeauna. Niciodată însă nu este posibilă coexistenţa lor“.Autorul inventează două lumi diferite, dar autentice: una contemporană, pe un plai elen, alta livrescă. Mircea Pospai are înclinaţia prospecţiei vizuale care aduce în fraze, detaliul filosofic. Plăcerea călătoriei este evidentă, precum şi preferinţa pentru mijlocul de transport, corabia.
Cadre în tipar de pastel
de Dan Ionescu
Într-o ediţie bilingvă, Ioana Crăciunescu a publicat la editura Brumar volumul Supa de ceapă. Traducerea în limba franceză aparţine Letiţiei Ilea şi lui Thierry Chaillous. Cartea, după cum se menţionează pe pagina de gardă, conţine douăsprezece imagini de Mihaela Marin.
Foto: Adrian Barbărasă, Soldați de taină, în fața unui mititel, dar auziți de-un munte
19. XII. 1958 – s-a născut Doina Pologea, în Târgu-Mureș;
19. XII. 1989 – a murit Alexandru Mitru, în București (n. 6. XI. 1914, în Craiova).
ZEIŢA GHEEA. SE POVESTEŞTE IN LEGENDA, că lumea noastră cea de astăzi : pămîntul – plin de flori şi fructe, cu rîuri limpezi şi izvoare – soarele, luna, ziua, noaptea şi vînturile, suflînd repezi, n-au fost întotdeauna astfel. Lumea întreagă era-n haos, haos învîrtejit şi negru, fără hotare, fără formă, însă, precum cîntau poeţii, din haos s-a desprins pămîntul. Pămîntul nostru larg şi darnic. Iară pămîntul rupt din haos era însăşi zeiţa Gheea. Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintîi bărbat, Uranus. Continuă să citești
Foto: Adrian Barbărasă, Cocoașe albe
18. XII. 1883 – s-a născut I. C. Popescu – Polyclet, în Craiova (m. 1962, Craiova);
18. XII. 1915 – s-a născut Horia Vintilă, în Segarcea (m. 4. IV. 1992, Madrid).
de IC Popescu – Polyclet
Ţi-am citit volumu-n care
Elegiile ţi-ai strâns –
Şi m-a podidit un plâns…
Pentru lumea cititoare!
Eugen Negrici: Inductor de opinie și deschizător de drumuri
de Ștefan Vlăduțescu
Eugen Negrici este un inductor de opinie și un deschizător de drumuri. Este criticul român cu cel mai extins lexic şi cu cea mai elegantă exprimare critică. Ţinând deoparte sensurile negative ale epitetelor, putem spune dintr-o dată că volumul „Eugen Negrici, Iluziile literaturii române” (Bucureşti, Cartea Românească, 2008) este o scriere ultra radicală, eretic-neortodoxă, subversivă, anarhică şi anaplastică. În general, iluzia, „illusio” se defineşte drept „adeziune imediată la necesitatea unui câmp”, drept „condiţie nediscutată a discuţiei”, drept întreprindere nu de ordinul principiilor, ci de al „acţiunii, al rutinei, al lucrurilor pe care le faci şi pe care le faci pentru că se fac şi pentru că dintotdeauna au fost făcute în acest fel”, drept „adeziunea tacită la aceeaşi doxa” (precum susţine P. Bourdieu în „Meditaţii pascaliene”, Bucureşti, Meridiane, 2001, p. 115). Iluzia este consimţirea la doxa, la opiniile care „ne transformă în supuşii masei şi în părtaşii opiniei curente”, arată Eugen Negrici (p. 5). Întrucât literatura „nu ar putea exista fără întreaga bogăţie a sufletului omenesc”, iar „această bogăţie este condiţionată de consimţirea în fantasmă, în minciună şi în mit, s.n.” (p. 278), fiinţa literaturii este sensibilă la mituri şi iluzii. În studiul nostru „Ştefan Vlăduţescu. Comunicare jurnalistică negativă” (Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006, p. 8) arătam că persuasiunea este un demers în tehnologia operaţională a căruia „se delimitează patru operaţii persuasive fundamentale: minciuna, mitul, ficţiunea şi seducţia, (s.n.) (seducţia are ca forme: „flatarea, măgulirea, adularea, linguşirea, încântarea, fascinaţia şi farmecul)”.
Florentin Smarandache: De la multistructură şi multispațiu la “recepționarea multidimensională estetică și paradoxistă Smarandache”
de Ştefan Vlăduţescu
Paradoxismul funcţionează după regula de inferare care spune “totul este posibil, chiar şi imposibilul”. Această regulă de inferare este continuă, repetabilă şi constantă. Este deci legică şi, prin urmare, universală. Ea constituie cel mai productiv aparat de generare a emergenţelor.
(Smarandache F., 2007. Unification of Art Theories (UAT): Composed. Found, Changed, Modified. Columbus, OH: American Research Press; p.7).
Eugen Negrici: Lecţia de anatomie pentru iluziile literaturii române – cum să vedem aparenţele
de Ștefan Vlăduțescu
1. Regulile criticii de altitudine. Cărţile lui Eugen Negrici, precum ale celorlalţi importanţi critici contemporani, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Mihai Zamfir ori Mircea Martin, nu-şi joacă receptarea pe consistenţa sau para-consistenţa întâmpinării. Astfel de critici pun ordine, dau înţeles şi deschid drumuri. Eugen Negrici este un deschizător de drumuri. Pe de altă parte, este criticul român cu cel mai extins lexic şi cu cea mai elegantă exprimare critică.
Eugen Negrici: Cum se văd aparenţele
de Ştefan Vlăduţescu
Povestea critică înscenată-configurată de Eugen Negrici, în „Iluziile literaturii române” (Bucureşti, Cartea Românească, 2008), începe radical când, după o lungă aşteptare postrevoluţionară, spiritul interpretativ constată că s-a produs „moartea spiritului critic”. Asumându-şi conştiinţa apăsătoare că face ce ar fi trebuit să se facă de către toţi şi că ia asupra sa gestul pe care mulţi literaţi au fost tentaţi a-l face, Eugen Negrici cedează unei „ispite căreia, măcar o dată în viaţă îi poţi ceda” şi „respinge brutal seducţia instituţionalizată şi factorii care ne fac supuşii masei şi părtaşii opiniei curente”.
Emilia Dănescu, „Zestrea toamnei”,
ed. Singur, Târgovişte, 2011
de Constantin P. Popescu
Întâmplător (sau nu?), volumul Emiliei Dănescu, „Zestrea toamnei” (ed. Singur, 2011), s-a deschis singur la pag.76, unde citesc poezia Nu mai slujesc cuvintele: dezghioc cuvintele şi / le agăţ în copacul fără frunze // când privesc spre ele / cu umilinţa pietrelor călcate în picioare / fiecare celulă îmi cere să ţip. Curios, am citit cartea de debut a autoarei de la început, descoperind o adevărată poezie a toamnei, ca zestre a vieţii, comoară de trăiri păstrate în suflet şi dăruite în vers. Am găsit deopotrivă poezii cu rimă şi ritm de baladă, dar şi versuri libere, curate în metaforă şi bine strunite. Pe acestea din urmă le-am simţit mai vii, mai încărcate de sentimentul unor trăiri adânc desluşite.