Foto: Mihaela Delamare, Galben rustic

Pentru o comunicare extinsă

de Adrian Michiduţă

În ansamblul preocupărilor lui Ştefan Vlăduţescu, pe lângă critica literară figurează şi studiile în domeniul relaţiilor publice şi al ştiinţelor comunicării. În această din urmă sferă de interes se situează şi cea mai recentă dintre cărţile sale: „Concepte şi noţiuni de comunicare şi teoria mesajului” (Craiova, Editura Sitech, 2009). În carte sunt aduse în atenţie, în realizarea unui efect ştiinţific şi, în subsidiar, didactic, câteva dintre conceptele fundamentale din perimetrul comunicologiei şi mesagologiei. Volumul apare ca materializare a unui demers care, pe de o parte, vizează clarificarea şi fundamentarea unor instrumente epistemice de abordare a comunicării în general; este urmărită, pe de altă parte, gândirea unor modalităţi de optimizare a practicii comunicaţionale cotidiene, luându-se în calcul necesitatea ca eforturile de conceptualizare să se repercuteze ulterior în perfecţionarea comunicării.

Continuă să citești →

Aurelian Zisu: Un poet al „negrului închis”

de Ştefan Vlăduţescu

I. Aurelian Zisu, unul dintre cei mai importanţi poeţi de pe linia întunecată a liricii din Oltenia actuală, ne dovedeşte prin monografia de tip exhaustiv „Ion Caraion. Sfârşitul continuu. Poezia” (Craiova, Editura Aius, 2009) că este şi un critic literar redutabil. Studiul, la origine teză de doctorat şi care reprezintă primul din proiectatele cinci volume, vizează punerea într-o lumină contextualizantă opera-om şi omul-operă Ion Caraion: poetul. Ca derivate ale acestui obiectiv zetetic major sunt urmărite într-un cluster (ca asociaţie aditivă) şi alte ţinte: marcarea condiţiei prezente a monografiei, o încercare de restructurare a acestui tip de investigaţie critică, delimitarea poeticii implicite (poietica) ca şi a poeticii explicite caraioniene, încadrarea liricii lui I. Caraion în spectrul „modurilor poetice din secolul XX” (p. 28), urmărirea evoluţiei scriiturii poetice (ca tematică, atitudine lirică, modalitate de producere şi viziune poetică).

Continuă să citești →

Constantin Pădureanu: Experienţa împăcării

                                                                                            de  Ştefan Vlăduţescu

Direcţia în care ne conduce în esenţă romanul „Ierusalimul împăcării” (Craiova, Scrisul Românesc – Editura & Fundaţia, 2009) nu este aceea a religiozităţii, ci aceea a spiritualităţii. Păstrând proporţiile, se poate afirma că, precum în legătură cu Arghezi s-a vehiculat ideea de a fi fost un „poet religios”, pe prozatorul Constantin Pădureanu unii ar putea, din decodificarea titlurilor unora dintre lucrările sale, să persevereze a-l gândi pe acesta ca pe un scriitor religios. Decodificarea constituie însă doar forma preliminară a comprehensiunii şi interpretării unei opere literare. Universul imaginar (diegeza) impune abordarea dintr-o perspectivă hermeneutică globală de descifrare a sensurilor generice, a semnificaţiilor concrete şi a înţelesurilor specifice generate de text. Fundamentată pe o semantică romanescă echilibrată, lectura onestă a cărţii de faţă ne instalează în perimetrul larg al spiritualităţii, al tradiţiei, al culturii rurale, al obiceiurilor şi al gândirii ţărăneşti actuale. Fondul de adâncime al romanului îl reprezintă spiritualul. Pe suprafaţa discursivă, această profunzime este derivată în subiecte convergent grave şi revelator împovărate de tematizarea unor idei, sentimente şi emoţii de rezonanţă general umană. Per ansamblu, din integrarea comportamentelor şi conduitelor iese în relief o înţelepciune practică, un fel de utilă filosofie pentru a putea gândi satul contemporan ca pe un loc unde cineva ar putea trăi.

Continuă să citești →

Constantin Pădureanu: Regăsirea de sine

                                                                    de Ştefan Vlăduţescu

Într-un meritoriu volum de epică („Pelerini olteni în Ţara sfântă”, Craiova, Autograf MJM, 2008), prozatorul Constantin Pădureanu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, ne propune un set de experienţe fundamentale. Este vorba, mai întâi, de o experienţă estetică aparte, căci sunt aduse în convergenţă reportajul literar pe un itinerariu privilegiat, evocarea unei călătorii în locuri şi povestirea unor fapte de importanţă capitală, confesiunea-mărturisirea unor trăiri profunde, explicarea eseistică a unor concepte, reflecţia-meditaţia asupra a câteva situaţii-limită. Scriitura, ca formulare, are astfel variabilitate şi deci noutate; arată în plus coerenţă şi unitate.

Continuă să citești →

Festivalul National de Poezie si Proza pentru copii, elevi si tineret “Mihai Eminescu”, este organizat de catre Colegiul National ,, MIHAI EMINESCU’’ Botosani , Asociatia Judeteana a Profesorilor de Limba si Literatura Romana Botosani (ALRO), Inspectoratul Scolar Judetean Botosani si Asociatia Culturala ARLECHIN Botosnai.

Continuă să citești →

Despre bunătate: Bun cu adevărat e numai acela care nu lasă a se săvârşi răul împrejurul lui. Adevărata bunătate e vitează. Nicolae Iorga

Un popor ca al nostru de multe ori dă impresia că este prea tolerant.

În primul rând, bunătatea a preocupat pe gânditori încă din Antichitate. De exemplu, Aristotel a încercat o definiţie a ei, socotind-o în cele din urmă, pronie. Dar modelul elocvent a rămas Iisus, care prin blândeţea superioară, biciuind răul cu pilde, a împărţit istoria în două: înainte şi după Iisus. Dacă s-ar fi ajuns la un imperiu al blândeţii, faţa lumii ar fi fost mai luminoasă: până şi cei malefici s-ar fi transformat în agreabili. Şi aceasta numai prin credinţă vertiginoasă poate s-ar fi reuşit.

Continuă să citești →

Foto: Mihaela Delamare, Ora de bronz și de fier