Concursul de creație literară “Literatur@. Lasă-ne să te citim”

FLORENTIN SMARANDACHE: „Cine râde…” – bancul ca specie paradoxistă

de Ştefan Vlăduţescu

Dacă admitem că nu există persoană ca măcar o dată în viaţă să nu fi spus un banc, putem accepta inferenţa caracterului universal al bancului. De altfel, cuvântul „banc”, de origine germană (bank), se regăseşte în multe limbi de circulaţie internaţională. El este o federaţie de semnificaţii care include şi sensul de glumă, anecdotă, snoavă, poveste umanistică. Esenţa de glumă a bancului face vizibile în cadrul acestuia două gândiri: o gândire în ordinea realului (R) şi o gândire dedicată cu caracter de glumă în raport cu ordinea realului G (R). Avem de a face cu două niveluri de gândire, ceea ce arată a) dubla gândire a bancului şi b) inteligenţa sa. De asemenea, avem de a face cu două contexte: un context general al realului şi un context specific al bancului numit situaţie de banc. Contextul realului există întotdeauna şi pentru toţi. Situaţia de banc este o configuraţie contextuală, particulară ce permite spunerea şi trăirea bancului ca eveniment umoristic. Bancul este o scriere umoristică scurtă, în proză sau în versuri. Ca modalitate de redactare se poate baza pe relatare, dialog, naraţiune. În general, se transmite oral şi are o poantă blitz. Are caracter instantaneu şi concret. Este un puternic lubrifiant social şi relaţional. La extrem, bancul este o formă de viaţă. Ca raţionament, are caracter frapant; nu rareori mizează pe efectul de paradox indus de paronimie, înţelegere greşită, sofisme, paralogisme.

Continuă să citești →

Astăzi s-a acreditat ideea că oricine poate scrie, că talentul este un nonsens, că poezia este doar o transcriere directă a celor mai obișnuite, banale trăiri. Nimic despre talentul, condiție sine qua non, de care vorbea Horatius în Arta poetică, doar tupeul ridicat la rangul de valoare națională într-o tranziție interminabilă. Dan Ionescu este un poet care, prin poezia pe care o scrie, se situează à rebours. Poezia este pentru el un domeniu al sacrului, al idealului, locul în care experimentează forța visului. Aceasta presupune redimensionarea timpului și a spațiului în funcție de tribulațiile imaginației. Poezia se întoarce pe calea regală a marilor semnificații conferind existenței dimensiunea metafizică.

Continuă să citești →

Foto: Mihaela Delamare, Tulburarea din suflet

Despre frică: A nu-ţi fi frică de nimic înseamnă a privi tot ce se petrece în lume ca spectacol. Mircea Eliade

de Dan Ionescu

Mircea Eliade oferă o soluţie, anume detaşarea faţă de orice ne-ar implica emoţional pentru că emoţia ne face vulnerabili faţă de ceea ce am dori neapărat să ni se împlinească sau, dimpotrivă, să nu întâlnim niciodată. Dar pentru aceasta, ar trebui să avem capacitate de stăpânire, care, din păcate, nu se deprinde foarte uşor.

Continuă să citești →