(Roxana Marian, Mede/EA sau Despre fericirea conjugală, Ed. UArtPress, Tg. Mureş, 2012)
de Daniela Gîfu
Fusesem invitată la spectacolul Mede/Ea într-o zi de noiembrie 2012. Urma să fie jucat în sala mică a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş. Lumea bună a urbei, îmbrăcată aşa cum învăţasem că se cuvine să te prezinţi într-o asemenea ambianţă. Şi cum altfel, doar secţia română era în sărbătoare. Mă conformasem şi eu cu bucuria adolescentei de odinioară, când a merge la teatru însemna un eveniment şi o îndatorire, totodată. Îndatorire, fiindcă mergeam cu clasa sub atenta supraveghere a învăţătoarei, fiecare elev beneficiind – e drept, printr-o oarecare constrângere impusă de sistem – de un abonament lunar. Acum mi-e dor de acele zile, fiindcă nu prea îmi mai găsesc timp să merg la spectacole. Nimeni nu mă mai constrânge (Sâc!).
