Foto: Mihaela Delamare, Amintire din vară
„Fiecare ediţie este altfel, deşi în aceiaşi parametri ai ospitalităţii, ai respectului pentru valoare, ai prieteniei. Fiecare ediţie are loc în plină iarnă, astfel încât frigul şi zăpada pot fi adevărate teste, probe şi încercări care se ivesc în calea invitaţilor la Festivalul ,,Romeo şi Julieta la Mizil“. Acest mic oraş, Mizil, are o inimă mare şi caldă, altfel cum să ne explicăm că sosesc aici, la sfârşitul lui ianuarie, de la distanţe considerabile, uneori de dincolo de graniţe, academicieni, profesori universitari, poeţi şi scriitori din diverse generaţii, politicieni, ,,personalităţi uriaşe“, după cum aprecia d-na deputat Ecaterina Andronescu, prezentă la cea de a VI-a ediţie a festivalului. Şi tot dânsa remarca faptul că dacă această extraordinară manifestare ar avea loc sub egida unui for cultural important, ar avea un impact cu totul special. Da, aici are loc o fericită joncţiune între generaţii, datorată unor oameni cu suflet mare, şi i-aş numi în primul rând pe dl. Laurenţiu Bădicioiu, profesor la Liceul ,,Grigore Tocilescu“, gazda evenimentului, şi pe directorul instituţiei, dl. Victor Minea. Dânşii, alături de alte cadre didactice, au ştiut să-i mobilizeze, să-i instruiască pe elevii acestui liceu, şi ce copii frumoşi are liceul, să-şi primească oaspeţii ca pe nişte vedete de cinema, printre bliţuri, flori şi mape cu informaţii, au reuşit să convingă sponsori, astfel ca cei care au câştigat laurii concursului de poezie şi de epigramă să primească trofee strălucitoare, medalii, bani, şi toată lumea să se simtă minunat.