CONCURSUL NAŢIONAL DE DRAMATURGIE
GALAŢI
2013
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” , în calitate de organizator, lansează cea de-a treia
editie a Concursului Naţional de Dramaturgie – Comedie, în cadrul Festivalului
International de Comedie ediţia XXV.
Foto: Mihaela Delamare, Primele tresăriri
Tema familiei: Moromeții, de Marin Preda și Amintiri din copilărie, de Ion Creangă
de Dan Ionescu
În Amintiri din copilărie, mediul este mai cald și membrii familiei sunt mai uniți și suportă cu umor năzdrăvăniile lui Nică. În Moromeții, Niculae, care este mezinul familiei, nu este prea tolerat de ceilalți. Nică era mai copilăros. Fie că i se permite, fie că nu, este mai abil în manipularea situațiilor în favoarea lui, este mai șiret. Frații lui Niculae sunt înrăiți de prea multă muncă și nu mai au răbdare să-l trateze cu tact.
Foto: Mihaela Delamare, Mutră de copac
Foto: Mihaela Delamare, Amintire din vară
„Fiecare ediţie este altfel, deşi în aceiaşi parametri ai ospitalităţii, ai respectului pentru valoare, ai prieteniei. Fiecare ediţie are loc în plină iarnă, astfel încât frigul şi zăpada pot fi adevărate teste, probe şi încercări care se ivesc în calea invitaţilor la Festivalul ,,Romeo şi Julieta la Mizil“. Acest mic oraş, Mizil, are o inimă mare şi caldă, altfel cum să ne explicăm că sosesc aici, la sfârşitul lui ianuarie, de la distanţe considerabile, uneori de dincolo de graniţe, academicieni, profesori universitari, poeţi şi scriitori din diverse generaţii, politicieni, ,,personalităţi uriaşe“, după cum aprecia d-na deputat Ecaterina Andronescu, prezentă la cea de a VI-a ediţie a festivalului. Şi tot dânsa remarca faptul că dacă această extraordinară manifestare ar avea loc sub egida unui for cultural important, ar avea un impact cu totul special. Da, aici are loc o fericită joncţiune între generaţii, datorată unor oameni cu suflet mare, şi i-aş numi în primul rând pe dl. Laurenţiu Bădicioiu, profesor la Liceul ,,Grigore Tocilescu“, gazda evenimentului, şi pe directorul instituţiei, dl. Victor Minea. Dânşii, alături de alte cadre didactice, au ştiut să-i mobilizeze, să-i instruiască pe elevii acestui liceu, şi ce copii frumoşi are liceul, să-şi primească oaspeţii ca pe nişte vedete de cinema, printre bliţuri, flori şi mape cu informaţii, au reuşit să convingă sponsori, astfel ca cei care au câştigat laurii concursului de poezie şi de epigramă să primească trofee strălucitoare, medalii, bani, şi toată lumea să se simtă minunat.
FLORENTIN SMARANDACHE: „Cine râde…” – bancul ca specie paradoxistă
de Ştefan Vlăduţescu
Dacă admitem că nu există persoană ca măcar o dată în viaţă să nu fi spus un banc, putem accepta inferenţa caracterului universal al bancului. De altfel, cuvântul „banc”, de origine germană (bank), se regăseşte în multe limbi de circulaţie internaţională. El este o federaţie de semnificaţii care include şi sensul de glumă, anecdotă, snoavă, poveste umanistică. Esenţa de glumă a bancului face vizibile în cadrul acestuia două gândiri: o gândire în ordinea realului (R) şi o gândire dedicată cu caracter de glumă în raport cu ordinea realului G (R). Avem de a face cu două niveluri de gândire, ceea ce arată a) dubla gândire a bancului şi b) inteligenţa sa. De asemenea, avem de a face cu două contexte: un context general al realului şi un context specific al bancului numit situaţie de banc. Contextul realului există întotdeauna şi pentru toţi. Situaţia de banc este o configuraţie contextuală, particulară ce permite spunerea şi trăirea bancului ca eveniment umoristic. Bancul este o scriere umoristică scurtă, în proză sau în versuri. Ca modalitate de redactare se poate baza pe relatare, dialog, naraţiune. În general, se transmite oral şi are o poantă blitz. Are caracter instantaneu şi concret. Este un puternic lubrifiant social şi relaţional. La extrem, bancul este o formă de viaţă. Ca raţionament, are caracter frapant; nu rareori mizează pe efectul de paradox indus de paronimie, înţelegere greşită, sofisme, paralogisme.
Astăzi s-a acreditat ideea că oricine poate scrie, că talentul este un nonsens, că poezia este doar o transcriere directă a celor mai obișnuite, banale trăiri. Nimic despre talentul, condiție sine qua non, de care vorbea Horatius în Arta poetică, doar tupeul ridicat la rangul de valoare națională într-o tranziție interminabilă. Dan Ionescu este un poet care, prin poezia pe care o scrie, se situează à rebours. Poezia este pentru el un domeniu al sacrului, al idealului, locul în care experimentează forța visului. Aceasta presupune redimensionarea timpului și a spațiului în funcție de tribulațiile imaginației. Poezia se întoarce pe calea regală a marilor semnificații conferind existenței dimensiunea metafizică.
Foto: Mihaela Delamare, Tulburarea din suflet