Amprenta lui Dumnezeu
de Dan Ionescu
(Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 5 / 2014)
De când a deprins apetitul, în timpuri ale începutului de lume, ale izgonirii lui Adam și Eva din Grădina Edenului, omul a fost supus hazardului morții. Salvarea sufletului, care se face în ceruri, la vamă, în conformitate cu mărturia celui din dreapta lui Dumnezeu, este pe Terra, echivalentă artei, Vita brevis, ars longa: „primește / această felie de viață, / întinsă / pe această felie de pâine / unsă cu moarte”. Adresarea este făcută unui cititor ipotetic, precum Miron Costin, ascendent spiritual, de la care poeții au luat dragostea de a-și chema din textul pe care l-au scris, cu o voce deșteptătoare, plină de dragoste, cititorul (când acesta crede că nimeni dintre autori nu s-a gândit la el și dintr-o dată se aude apelat), de a-i înălța astfel statutul pasiv, la cel participativ, de individ capabil să culeagă rodul trudei celui care a ticluit.