Despre invidie*
*din volumul Virtualități ale compromisului :
http://www.librarie.net/p/285632/Virtualitati-compromisului-Studii-literatura-Dan-Ionescu
„Invidia mărturisită sau nu, este totdeauna semn de inferioritate.“ (Simion Mehedinți)
Nocivă pentru societate și probabil pentru destinul unei patrii, devine invidia oamenilor mici, deținători de funcții mari.
Se spune că funcția îl schimbă pe om. Eu cred invers: într-o funcție, ai curajul mai mult ca niciodată, de a fi tu însuți. Cu un suflet posedat de invidie, ai ocazia, de care te miri, de a deveni tiran și faci legi (scrise/nescrise) pentru a reprima în jurul tău, concurența. Sau aduci lângă tine, indivizi pe care-i știi nepregătiți, în orice caz, inferiori ție, și-ți distribui prin intermediul lor, deciziile înguste, precum și părerile critice, dar nejustificate, despre travaliul altora mai deștepți. Invidia este un păcat. Cei care sunt în influența ei nefavorabilă, pentru a da curs în faptă, acestui sentiment care le chinuie sufletul, recurg la compromisuri. Mă gândesc la falsele iubiri dintre femei tinere și bărbați în vârstă, dar bine situați în domeniul lor, sau chiar la mezalianțe, la modă astăzi.