Propria-i întunecime*
Poem* din volumul: Sunt poet în fiecare zi (Editura David Press Print, Timișoara, 2016)
Fericirea butoiului din pivniță
e legată de propria-i întunecime.
Oricât de întunecat e afară,
din cauza norilor acoperind soarele
şi a ploii care izbeşte caldarâmul,
el ştie că doagele-i țin captiv, să nu explodeze,
un gol negru şi mai mare.
Continuă să citești
Despre Poeme*, de I. L. Caragiale
de Dan Ionescu
*Studiu apărut în revista „Scrisul Românesc”
Mihai Eminescu vedea lumea furnicar, I. L. Caragiale observă, în mijlocul ei, imaginile apocaliptice ale unor monștri, care sunt „contimporanii mei”. Primul stih este inversul tabloului Strigătul: „Fără de graiuri guri” – aici duce escaladarea egoismului, la a da din gură în zadar sau la a nu mai fi auzit de nimeni din jur. Privirea însăși e întoarsă înspre sine, însă fără a explora adâncimi sufletești sau pentru a certifica existența unor momente de introspecție. E o privire goală. Primul catren configurează portretul unui robot pe care dacă se instalează cabluri și baterii, ar lua-o încet din loc, pe un drum izolat: „Fără de graiuri gure și ochi făr’ de priviri, / Făr’ de mișcare forme, și încă, vai! ce este / Mai sec în astă lume și mai nemernic, țeste / Făr’ de gândiri și inimi lipsite de simțiri!” (Sonet).
În a pădurii înseninare…
Voi, călători grăbiți de la oraș,
Când primăvara o mai căutați,