Arhive lunare: martie 2017

O vedetă a scenei de teatru, Dorina Stanca. Interviu realizat de Anca Sîrghie

Posted on by
2

O VEDETĂ A SCENEI DE TEATRU, Dorina Stanca

Trăind la Cluj în același apartament din Piața Mihai Viteazul nr.6 , care mai poartă inscripția “Radu Stanca, regizor”, Dorina Stanca a împlinit în 27 noiembrie 2015 vârsta puținilor privilegiați ai soartei, care izbutesc să atingă 88 de ani. Am promis să-i fac o vizită specială, spre a marca această aniversare, așa că spre emoția mea, pe când intram, am observat sticla cu șampanie fină și paharele care ne așteptau, actrița dovedind că s-a pregătit nu numai sufletește, cum adesea îmi mărturisea că are nevoie de mult timp, ci și în cel mai mic detaliu organizatoric. Darul meu s-a compus din 10 afișe ale spectacolelor de altădată, în care ea jucase la Teatrul de Stat din Sibiu, alături de poze și caiete –program, cu care eu doresc să sporesc numărul exponatelor viitorului muzeu, care va fi organizat în apartamentul ei, unde ea veghease, ca o preoteasă într-un templu, întreaga ei viață, ostenind să sporească numărul edițiilor operei lui Radu Stanca. Nu, despre ea nu accepta să mărturisească nimic, deși pozele din arhiva familiei trădau splendida evoluție a ei ca actriță a scenei de teatru din Cluj, pe care s-a întors, după ce a strălucit timp de un deceniu, respectiv între 1951-1961, la teatrul sibian care astăzi, nu întâmplător, poartă numele soțului ei.

Continuă să citești →

George Vulturescu: Sigiliul Nordului. Cronică literară*, de Dan Ionescu

Posted on by
1

George Vulturescu: Sigiliul Nordului

Cronică* apărută în revista „Scrisul Românesc”, nr. 3 / 2017

Interesul pentru ținuturile nordice, cultivat cu predilecție, în perioada interbelică, de Ion Minulescu și Ion Barbu, este redeșteptat de George Vulturescu, prin cartea de lirică, Sigiliul Nordului (Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016). Cartea se deschide cu un Poem cu știma lacurilor, în fond, cu un poem despre capacitatea literaturii de a transfigura în mod artistic realitatea, astfel încât pagina pare un lac, în timp ce bufnița, simbol al înțelepciunii, devine confidentul curent al poetului: „Vorbesc cu bufnița ca și cum ea ar fi / știma lacului alb de pe pagină”. O lecție pe care poetul o învață de la acest confident nocturn privește dublul rol al poemului, de a sluji, întâi autorului, care își exprimă sinele în versuri, apoi, cititorului, care se regăsește sau nu în ceea ce răsfoiește; dar poemul duce mai departe numele autorului, ceea ce-l va convinge pe acesta să constate și să consimtă cu amărăciune: „pe el îl vei sluji / pe cel care vine pe urmă” (Precum peștii în mare). Ca „ultim Cavaler al Sfântului Mormânt / al Pietrelor Nordului”, poetului nu-i rămâne decât să lupte pentru ca literele să fie citite pentru că „o literă pe care nu o citește nimeni / e mai periculoasă decât cele cioplite pe frontoane / și silabisite zilnic de oamenii cetății” (Abația Nordului). În condițiile în care vor fi citite și cuvintele neafișate în oraș, regimul unei dictaturi, ai cărei reprezentanți impun lozinci pe frontispicii, va fi slăbit tocmai de semantica misterioasă a acelor cuvinte care se citesc în liniște acasă, dezvoltând atitudini în forul interior al lectorilor.

Continuă să citești →

Vasile George Dâncu: Universul Mama. Cronică literară*, de Dan Ionescu

Posted on by
Răspunde

Vasile George Dâncu: Universul Mama*

*Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”, nr. 3 / 2017

Încă de la început, în cea mai recentă carte a lui, Universul Mama (Ed. Casa de editură Max Blecher), Vasile George Dâncu statuează rivalitatea ca altă artă, dintre fotografie și literatură. Fotografia, cu darul ei mecanicist: „țac pac / face aparatul” (Fotografii de familie), se adresează privitului, a doua, poezia, sufletului, dar amândouă au același rol, de a eterniza obiectivul, în cazul de față, familia. Beneficiarul ambelor arte este poetul care, în timp ce privește „un set de fotografii”, își aduce aminte de explicațiile pe marginea lor, conferite de mamă: „de câte ori îmi arătai aceste fotografii râdeai / că tata avea când a fost mire cizmele rupte”. Elementele biografice sunt aranjate ca într-o poveste, avându-l ca protagonist, la diverse vârste, pe autor. Mereu, el s-a bucurat de sprijinul necondiționat al mamei. Finalul primei poezii este emoționant. Mai sus ca mama e numai Dumnezeu, dar nu catalizând dragostea fiului, ci repetata-i rugăminte: „și acum o las pe Mama / și mă întorc spre Tine / Doamne / nu vreau glorie și nici cititori / vreau doar un singur lucru prin aceste versuri – / să prindă viață familia mea / rămasă în niște fotografii”. Această adresare amintește de Pygmalion care vrea viață pentru propria-i sculptură, pentru a-și bucura el sufletul cu dragoste. Vasile George Dâncu invocă reînvierea familiei, pentru ea însăși, pentru reînnodarea unui spirit cu sens al ei.

Continuă să citești →

Iulia Ana Stuparu – Din experimente literare

Posted on by
Răspunde

Iulia Ana Stuparu – Din experimente literare:

Ficţiuni secunde, Mircea Băduţ, Editura Europress Bucureşti, 2016

O carte mică în dimensiuni, asta vedem la început, şi de-abia la final ne vom mira de câte au încăput în ea, de cât de mult ne-a cerut şi ne-a oferit.

Prefaţa, scurtă şi probabil rezultată dintr-o compilaţie de idei ale celor implicaţi în editare, ne previne referitor la conţinutul cărţii: pare a fi o colecţie „best-of” din prozele beletristice ale autorului. Tot aici aflăm despre existenţa în cuprins a ceva neaşteptat: o serie de reinterpretări speculative de mituri şi legende populare (mitul biblic al întoarcerii fiului risipitor, şi respectiv baladele româneşti „Mănăstirea Argeşului” şi „Mioriţa”). Şi chiar cu acestea voi începe mica mea recenzie asupra „Ficţiunilor secunde„.

Continuă să citești →