Prof. Ion R. Popa: Henri Coandă, o viață închinată progresului științei și tehnicii pe plan mondial

 
                Descendent al unei familii olteneşti care s-a interferat cu istoria devenirii şi afirmării naţiunii române în momente nodale ca cele din 1821, 1859, 1877-1878, 1914-1918, ori au fertilizat-o cu contribuţii ilustre în ştiinţă, tehnică, economie, artă, literatură, diplomaţie şi pe câmpul de luptă, Henri Coandă a păstrat până în amurgul vieţii memoria înaintaşilor, considerându-se produsul lor şi al meleagurilor pe care s-au succedat generaţiile Coandă, ale căror efluvii le-a purtat cu sine pretutindeni. Totodată, putem afirma că Henri Coandă reprezintă chintesenţa Familiei Coandă şi întruchipează spiritul creator românesc pe care l-a înnobilat cu umanismul său şi personalitatea sa enciclopedică, făcând ca numele de român să capete noi dimensiuni în conştiinţa omenirii.

Continuă să citești

Dan Ionescu: Povestea unui destin. Cronică literară*

*Cronică literară apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 9 / 2017

Romanul Academie agramată (Ed. Autograf MJM, Craiova, 2017, 480 p.), de Nicolae Pârvulescu se deschide cu o pagină în care este prezentat efectul unui apel telefonic. Dacă Marcel Proust redescoperea imagini ale timpului pierdut, datorită unui produs de patiserie, care-i amintea de bucuria pe care o trăia mâncând madlenele pregătite în casă, Nicolae Pârvulescu, dedublat în Viorel Roșianu, protagonistul cărții, abandonează mediul urban, profitând de vacanță, pentru a se întoarce acasă, la părinți, în satul Stăncești. Telefonul este un simbol al comunicării, dar de această dată, cu un „zbârnâit strident”, recuplează eul narator la o realitate proximă celei din Întâmplări din irealitatea imediată, de M. Blecher și-l determină s-o rupă cu prezentul. Primul impuls, necesar înțelegerii stării în care se află, este de a rememora, cât se poate de amănunțit, tot ce făcusem și ce zisesem în timpul mesei de la care mă ridicasem cu câteva minute înainte de miezul nopții”; al doilea, de a pune lucrurile la punct, iar pentru aceasta, este necesară schimbarea mediului.

Continuă să citești