Dreptul la sănătate, post-mortem…
Cu Asigurare ai parte,
După 40 de ani de plată –
Dreptul la sănătate, post-mortem…
Cu Asigurare ai parte,
După 40 de ani de plată –
STUDIU: Cartea între estetică şi cunoaştere
Prof. Daniel Mocioi
Fiind născută din nevoia sufletului omenesc de a-şi exprima emoţiile sale cele mai puternice, cartea este oglinda magică a sufletului uman, a sufletului în mişcare, o cunoaştere în absolut, o artă a timpului. Puterea cărţii este de a influenţa sentimentele, voinţa şi gândirea omului, de a transmite anumite cunoştinţe şi o anumită viziune asupra fenomenelor din universul apropiat sau mai îndepărtat. Sensibilizând cunoştinţele, facilitând cunoaşterea fenomenului descris printr-o ascuţită intuiţie, de care numai artistul este capabil, cartea îi ajută pe oameni să înţeleagă sensurile adânci ale realităţii şi să şi-o însuşească sub raport spiritual. Reflectând realitatea cu mijloace specifice, prin imagini artistice, cartea sensibilizează şi convinge, emoţionează şi place în acelaşi timp, îi face pe oameni să aprobe sau să dezaprobe o anumită stare de lucruri.
Nu cu mult timp înainte de evenimentele din 1989, guvernul luase măsura ca toate cadrele tehnice din şcoli să fie plătite de unităţile economice de care aparţineau. Problema devenea spinoasă mai ales la liceele industriale, unde directorii cu profesia de inginer, trebuiau înlocuiţi, deoarece, prin fondul de salarizare, nu mai aparţineau liceului.
Reflecții …
Radu BOTIȘ / Mircea BOTIȘ
Recent ne-a atras atenția cartea ,,Reflecții templiere în Transilvania”,apărută la Editura Primus din Oradea,2017,având autor pe Remus Barna.Ca prim impact vizual,regăsim pe coperta I imaginea impozantă a castelului păstrător de istorie și legendă alături de prezența cavalerului,a statorniciei cu care,oricând acesta veghează întru buna rânduială a curgerii vremilor.Emblematicele cuvinte ,,Non Nobis Domine,non Nobis,sed Nominii Tuo da Gloriam” vin parcă dintru începutul lecturii să reamintească faptul că Supremația Divină a fost și a rămas în permanență călăuza templierului.
La sfârşitul anului trecut, la Editura Autograf MJM, a apărut lucrarea monografică Între Covrea şi Somorele a profesorului Ion R. Popa. Este vorba de comuna Seaca de Pădure – cu satele Veleni şi Răchita de Sus-, aflată la 40 de kilometri de Craiova, pe direcţia Vânjului Mare, ai cărei locuitori sălăşluiesc de secole între dealurile Somorele şi Covrea, peste care zburdau cândva hergheliile Boierilor Craioveşti şi ale lui Covrea, omul lui Tudor Vladimirescu.
Prof. Daniel Mocioi: CARAGIALE – Școala oglindită în proza scurtă
Fostul revizor şcolar şi profesor suplinitor cunoştea foarte bine organizarea şi funcţionarea şcolii, din timpul său, lăsată de către administraţie mai mult la voia întâmplării.
Subtilă simbioză
Se-alintă Poezia, – nălțată prin Cuvânt,
Și Filozofia, soră în al gândirii faur,
Arta poetică a Irinei Lucia Mihalca, ziditoare de suflete
Motto:
,,Poezia – trandafirul ce creşte în potir de aur, sufletul frumos”.
A sosit TIMPUL!
Vă recomandăm noul număr al revistei de cultură și politică TIMPUL, nr. 226, din ianuarie 2018.
Comunicat de presă
Revista de cultură și politică TIMPUL, nr. 226, din ianuarie 2018
Ana Blandiana – Interviu în exclusivitate