*Fragmente din lucrarea: Nichita Stănescu într-un nou context, aflată în curs de apariție la Editura Junimea, Colecția Efigii.

Natura se manifestă în ritmul ei, dar pentru a ajunge la împlinire, e nevoie de un impuls.

Unda gândirii, integrată mecanismului teluric, îl impulsionează într-atât, încât locul unui fenomen ca vântul e luat de acțiunea ideii (poetului despre ceva anume, posibil despre imprimarea unui tip sui-generis de sunet) – aceasta e una dintre accepțiile poemului Cântec (C-un gând foșnesc toți arborii mai pur), din volumul Sensul iubirii(1960); alta: numai în grup, arborii dețin capacitatea, care-i face egali unei ființe, de a se învecina metafizicului, de a ajunge să aibă un gând, o intenție: „C-un gând foșnesc toți arborii mai pur”. Rezultatul unui efort hiperbolic, precum foșnirea la un loc, este un semnificat despre o taină.