https://blog.revistaderecenzii.com

*Cronică apărută în revista „Scrisul românesc”, Nr. 6 / 2025

Titlul volumului Nu-i mai așteptăm pe barbari de Adrian Alui Gheorghe (Editura Tracus Arte, București, 2024) poartă, încă dintru început, o ironie amară, subtilă, dar tăioasă. Nu mai e nevoie să vină barbarii: invazia se produce lăuntric, prin renunțarea la vigilența culturală. Astfel, distincția dintre civilizație și barbarie se estompează și ne trezim locuind ruinele propriei noastre decăderi. Una dintre cauzele acestei înstrăinări de tradiție ar putea fi găsită în noua geografie a existenței umane – internetul. Poetul îl descrie ca pe o planetă nouă, recent descoperită, asupra căreia ne-am năpustit cu uimirea și naivitatea primilor exploratori. Această lume virtuală, încă neatinsă de o adevărată conștiință critică, se arată, în interpretarea autorului, ca un spațiu plin de promisiuni, dar și de pericole, în care am pătruns fără hartă, fără busolă, fără întrebări. Aventura noastră tehnologică riscă să devină o formă de naufragiu tăcut: „Suntem parte din comunitatea virtuală universală / viața noastră este virtualitatea supremă / ne alimentăm de la energiile increate / am pășit pe Planeta Internet ca primul om pe Lună / cu pași nesiguri” (Comunitatea virtuală). A forța nota, grăbind o metamorfoză artificială, de la comunitatea vie, densă în schimburi directe și în reacții spontane – unde oamenii încă își mai dau coate, la propriu și la figurat, semn că trăiesc în aceeași respirație socială – spre un simulacru de comuniune digitală, lipsită de prezență reală, înseamnă a ne sustrage unei dimensiuni esențiale a civilizației noastre. Această trecere – de la contactul concret la interfața abstractă, de la vocea vie la imaginea filtrată – ne smulge dintr-un orizont organic, ancestral, pentru a ne arunca într-un circuit rece, străin, într-o ordine în care instinctele de apartenență, solidaritate și comuniune autentică se dizolvă în fluxuri impersonale de date. Acolo unde odinioară exista interferență umană, se instalează o tăcere asurzitoare, mascată de zgomotul necontenit al comunicării fără conținut.

https://blog.revistaderecenzii.com

*Recenzie apărută în revista „Ramuri”, Nr. 6 / 2025

Acest al patrulea volum al ediției critice Amprente și voci, subintitulat sugestiv Spiritul Olteniei (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2024), este rodul constanței universitarului Florea Firan și se distinge prin amploare analitică și prin caracterul monografic exclusiv, consacrat scriitorilor, ale căror opere sunt ancorate în spațiul geografic și cultural al Olteniei. Trebuie afirmat că s-a evitat cu meticulozitate repetiția și nu au mai fost incluși autorii deja analizați în volumele precedente. Prezentul tom adună laolaltă portretele a 51 de scriitori, selectați cu atenție, pentru a reprezenta plenitudinea talentului oltenesc. Demersul selectiv a avut în vedere nu doar criteriul apartenenței geografice, dar și relevanța estetică a operei fiecărui scriitor, astfel încât ansamblul să contureze o imagine coerentă și reprezentativă a identității literare. Autoritatea științifică și viziunea critică a profesorului Florea Firan conferă acestei lucrări soliditate academică.

https://blog.revistaderecenzii.com

*Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 5 / 2025

Opera poetului Liviu Ioan Stoiciu se încadrează în postmodernism, curent literar afirmat după 1980 și consolidat mai ales după 1990. Poezia lui se caracterizează printr-o voce reflexivă, tensionată între existențialism și ironie, deseori marcată de un ton confesiv și grav, dar și de o distanțare critică față de clișeele poetice tradiționale. Stilul său recurge la fragmentarism, intertextualitate și autoironie, elemente tipice postmodernismului, dar păstrează și rădăcini în expresionismul interiorizat. În cel mai nou volum, intitulat cu o transparență semnificativă Mersul lucrurilor (Editura Limes, Cluj, 2025), Liviu Ioan Stoiciu se angajează, cu o gravitate sobră, într-un demers de descifrare a ordinii — sau poate mai curând a dezordinii — lumii, după o metodă care nu refuză luciditatea și nici nu abdică de la dramatismul interogativ propriu spiritului modern. Structurat tripartit, volumul pare a urmări, încă din prima secțiune, OMUL GOL (în sine: de ce, cum, când, unde, cât), un parcurs inițiatic: acela al omului liberat de straturile uzate ale convenției, pentru a putea contempla, cu obiectivitate, resorturile adânci ale realului.

https://blog.revistaderecenzii.com

Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 5 / 2025

Opera poetului Ion Cristofor poate fi încadrată, în linii generale, în sfera neomodernismului, cu afinități spre reflexivismul existențial și accente simbolice și expresioniste, mai ales în volumele de maturitate. În primul rând, imaginile poetice sunt adesea vizionare, cu accente mitice sau cosmice, ceea ce apropie lirica lui de o viziune ontologică, frecventă în neomodernism. În al doilea rând, unele poeme evocă neliniști metafizice, spaime abisale sau viziuni ale descompunerii lumii, ceea ce duce spre expresionism. Ion Cristofor nu poate fi redus la un singur curent. El scrie dintr-o poziție de sinteză a tradiției lirice românești postbelice, cu deschidere spre poezia europeană, dar cu o profundă voce personală, care transcende clasificările rigide.

https://blog.revistaderecenzii.com

Pe 8 mai 2025, TVR Craiova a difuzat o nouă ediție a emisiunii „Literatura la Craiova”, moderată de dr Dan Ionescu. Emisiunea, realizată în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova, este difuzată săptămânal, în fiecare joi de la ora 16:00, și își propune să aducă în prim-plan teme literare actuale și să promoveze scriitorii contemporani.TVR Craiova+2Facebook+2craiova.tvr.ro+2TVR Craiova+1Facebook+1

https://blog.revistaderecenzii.com

*Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 4 / 2025, p. 15

În această epocă a vârtejului cuantic, când fizica tinde spre alchimie și materiile dansează un vals al metamorfozelor, se conturează o obsesie: transfigurarea substanței în spirit și viceversa, ca o încălcare a hotarelor pe care vechea cosmologie le zugrăvise cu strictețea unei dogme. Această forțare a limitelor, similară unei iscodiri a imposibilului, își găsește ecoul și în titlul enigmatic pe care Klaudia Muntean îl așterne, ca un voal hermetic, peste volumul ei de proză fantastică: Piatra soarelui (Editura Monitorul Oficial, București, 2024). Aici, semantica se încadrează între polii unei dihotomii sacre; fie că e vorba de coborârea astrului în cadrul mineral, fie de înălțarea pietrei spre pulsul solar, proza Klaudiei Muntean deschide o fereastră către un univers unde granițele nu se sfârșesc.

https://blog.revistaderecenzii.com

Recenzie apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 4 / 2025, pp. 15, 17

De-a lungul vremii, omenirea a fost stăpânită de aspirația către piatra filosofală, mitul transmutării materiei în înțelepciune. În volumul cel mai recent, Pietrele care nu tac (Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2024), Ionel Simota pare să fi descoperit nu una, ci mai multe astfel de pietre, purtătoare de sens și mărturisitoare ale unui adevăr profund. În viziunea lui, piatra nu mai este un simbol al tăcerii imobile, ci o expresie a cunoașterii care se revelează celui capabil să o descifreze.

https://blog.revistaderecenzii.com

*Cronică apărută în revista „Noul literator”

Pentru a sublinia dubla pasiune, lirica și pescuitul, George Ceaușu construiește o analogie subtilă cu figura mitologică a lui Ulise. Diferențele dintre el și eroul odiseic sunt prezentate cu un umor fin, care îmbină autoironia cu meditația asupra condiției umane. Prima dintre acestea evidențiază absența unei Penelope care să-l aștepte: „Ulise… / Era așteptat de Penelopa! // Pe mine nu m-așteaptă nicio divă” (Drumuri). A doua diferență, inspirată din alegoria baladei Miorița, anticipează un final spiritual, în care traseul existențial capătă o dimensiune cosmică:

https://blog.revistaderecenzii.com

Volumul Solomon Marcus și limba perfectă (Editura Junimea, Iași, 2024) de Cassian Maria Spiridon se structurează în două secțiuni distincte: Arta și știința lui Solomon Marcus și Solomon Marcus și limba perfectă.

În prima parte, autorul urmărește să scoată la lumină variatele aspecte ale operei lui Solomon Marcus, explorând vastitatea și complexitatea contribuțiilor acestuia în multiple domenii. Solomon Marcus a lăsat o amprentă semnificativă nu doar în științele exacte, unde rigoarea și precizia sunt esențiale, dar și în sfera umanistă, abordând cu aceeași minuțiozitate și profunzime domenii precum poezia, filosofia și lingvistica. Această polivalență a gândirii arată capacitatea lui de a conecta lumi aparent disparate și de a construi o punte între matematică și cultură, între logică și artă.