Fericirea deplină

M-a impresionat ieri un gest a doi oameni de la țară. În weekend, am fost la Rânca. Pe drumul de întoarcere, ne-am abătut pe la Mânăstirea Cămărășești și prin satul copilăriei mele. Am trecut pe la casa unde am copilărit, am retrăit câteva clipe emoția copilăriei iar la plecare, am luat apă de la o fântână din apropiere care, se spune, are calități echivalente cu izvorul 12 de la Olănești. La fântână, mai erau două persoane cu un matiz roșu și aveau trei bidoane de cinci litri. Au văzut că mă grăbesc și m-au lăsat să iau înainte. Am zis că nu mă grăbesc și că mai stăm de vorbă. Când le-am spus al cui nepot sunt, dialogul a devenit mult mai lejer. Am tot vorbit și povestit despre oamenii copilăriei mele până ce au umplut cele trei bidoane. Și acum devine interesant. Ce m-a impresionat? După ce și-au pus bidoanele în mașină, nu au plecat. Am mai stat de vorbă. Mi-au povestit că sunt singuri. Copiii sunt la casele lor. Unul chiar în sat. Restul, plecați. Ce să faci în sat? Numai pensionari și câțiva tineri care nu au avut curajul să plece să muncească dincolo.