De la mama Ioana, bunica mea, femeie „cu inimă în ea”,
adică harnică și iute,
care ne-a urat să avem inima ei,
am învățat să citesc,
de la lecția C din Abecedar.
Continuă să citeștiDe la mama Ioana, bunica mea, femeie „cu inimă în ea”,
adică harnică și iute,
care ne-a urat să avem inima ei,
am învățat să citesc,
de la lecția C din Abecedar.
Continuă să citești*Cronică apărută în revista „Luceafărul de dimineață”, Nr. 3 / 2020
Titlul celei mai recente cărți de lirică, semnată de Mihai Firică, Ultimele zile și viața de după (Ed. Tracus Arte), face trimitere la acea porțiune de univers pe care însuși Liviu Rebreanu a încercat s-o reflecte în finalul romanului Pădurea spânzuraților, a trecerii sufletului, de la viața pământeană, la aceea de apoi; raportat la o experiență personală precum iubirea, titlul marchează atmosfera ultimelor zile ale acestei experiențe, dar și a celor dintâi din „viața de după”.
Continuă să citeștiTe rog rămâi o clipă încă
Ca să te strâng duios la piept.
Din fericirea mea adâncă
Aș vrea să nu mă mai deștept.
Și totuși, luna iese-n zare,
Albește zidul nalt și gol…
Dă-mi cea din urmă sărutare
Și încă una, Doña Sol!