https://blog.revistaderecenzii.com/

Cât ți-s dator, o, stea mult grațioasă,
Că-n primăvara a vieței mele
Tu m-ai ferit de strâmbe căi și rele
Și m-ai condus pe calea virtuoasă!

Tu-n sân mi-aprinzi făclia luminoasă,
M-ai adăpat l-ascree fântânele,
Și când viața-mi îndulcesc prin ele,
Desprețuiesc chiar soarta fioroasă.

Ca să doresc a vieței nemurire
Mă-ndeamnă raza-ți care-n ceri se vede,
Cum statornică urmează-a ei rotire.

De la țărmul fatal vasul purcede,
Ș-amu, plutind prin marea de pieire,
A ta rază la port mă va încrede.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/C%C4%83tr%C4%83_planeta_mea

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pe când Păturică se ocupa cu predarea acestei lecții, deodată se auzi răsunând în spațioasa anticameră amestecul unor sunete ascuțite și îngânate; o pereche de lăutari începuse a cânta din gură și din viori melodia adaptată pe versurile următoare:Cine la amor nu crede,N-ar mai călca iarbă verde;Să calce tot fân uscat,…………….

și pe la timpi se auzea câte un oftat.