https://blog.revistaderecenzii.com/

  Mi se cere să scriu un articol. Nu pot să refuz. Cu toate acestea, rog să nu se uite că meșteșugul meu nu e să scriu. Eu știu să zbor. Din pana, ce cu sila mi se pune azi în mână, eu am făcut aripă de înălțare. Să smulg acum din aripă o pană ca să fabric proză? După câte știu eu, o singură aripă poate produce pene de scris bune: aripa de gâscă. Vedeți la ce păcăleli se expune omul nedeprins cu stilul.

        „Lumea e curioasă să-ți cunoască impresiile” — mi s-a spus. Sunt foarte recunoscător lumei de curiozitatea cu care mă onorează. Mărturisesc însă că aș fi preferat ca lumea să se intereseze mai mult de zborurile mele decât de proza mea, care, desigur, trebuie să fie foarte plicticoasă. Dar să nu acuz pe nimeni. Și, mai ales, să nu uităm ca trăim într-o vreme când publicului îi place să petreacă văzând câini care vorbesc, oameni care latră și aviatori care scriu. Prin urmare, să scriu.

        Ce să spui? Cyrano de Bergerac, care n-a zburat niciodată, descrie admirabil zborul său între lună și pământ. Înțelegeți, prin urmare, de ce mi-e frică mie că nu voi izbuti să interesez de fel cu impresiile mele pe cititorii Flacărei. Trebuie să fi avut norocul de a nu fi zburat niciodată, ca să poți descrie frumos un zbor!…

J’arrive — excusez-moi — par la dernière trombe.
Je suis un peu couvert d’éther. J’ai voyagé!
J’ai les yeux tout remplis de poudre d’astres. J’ai
Aux éperons, encor, quelques poils de planète!
Tenez, sur mon pourpoint, un cheveu de comète!…

        Așa pretinde Cyrano de Bergerac că s-a întors din fantastica sa călătorie în lună. Eu, deși am izbutit să mă ridic chiar până la o mie de metri cu aparatul meu, mărturisesc că niciodată nu m-am coborât acoperit de eter, cu ochii plini de praf de stele, pe ghete cu puf de planetă sau pe haine cu păr de cometă. Și nici calea lactee nu mi-a stropit niciodată bluza cu laptele care-o… pavează.

        În schimb au încercat de-atâtea ori să mă stropească alții cu noroiul pământean al răutăței lor. Dar, să nu vorbim de necazuri. Datoria noastră este să planăm de-asupra micimilor omenești. Și-această datorie trebuie să și-o îndeplinească cu atât mai mult aviatorii. Menirea lor nu e să planeze?*

        Impresia cea mai puternică am simțit-o când am zburat pentru prima oară la Binținți, în Ardeal. Blériot încă nu trecuse canalul Mânecii. Primul meu aparat era tot de lemn și n-avea motor. Am legat trei cai de el, trei flăcăi au prins a pocni din bice, și aparatul s-a ridicat la vreo 15 metri înălțime, după ce a alergat câțiva kilometri pe pământ. De atunci, de câte ori mă sui în aparat, zbârnâiala motorului îmi aduce aminte de aeroplanul fără motor, și dinaintea ochilor, fascinați de nemărginirea văzduhului, îmi răsar cei trei flăcăi chiuind și pocnind cu foc din bice.

        Bucuria cea mai mare am simțit-o când am zburat pentru prima oară la Cotroceni. Nu m-am ridicat atunci mai sus de patru metri. Cu toate acestea, nici Alpii nu mi-i închipu­iam mai înalți ca înălțimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau atunci pentru mine un record formidabil, un record care îmi consacra mașina. Zburasem: și asta era principalul. Mă menținusem singur în aer, făcusem evoluțiuni neșovăielnice. Publi­cul care era de față m-a aplaudat cu entu­ziasm. Iar eu, după ce m-am coborât, eram ca și beat de bucuria fără margini a izbândei. Începusem să mă dau peste cap, pe câmp, de fericire. Cei din jurul meu ziceau că am înnebunit. Și eram, într-adevăr, nebun de entuziasm și mulțumire.

        De altfel, este în adevăr de mirat cum omul nu înnebunește când zboară. Mă ridic. Și un gol parcă se face deodată în toată ființa — ca și cum m-aș ridica foarte repede cu un ascensor. Casele, drumurile, plantațiile prind să alerge nebunește în urma mea, să se depărteze din ce în ce, să se micșoreze, să devină tot mai puțin clare. Până la o sută de metri, am impresia că zbor cu un tren fulger, pe un drum fără șine, peste lucruri și oameni. E înălțimea favorită la care îmi place să zbor. La o sută de metri, nemărginirea văzduhu­lui nu mă neliniștește, alergarea nebună a lu­crurilor de sub mine îmi dă continuu senza­ția amețitoare a vitezei cu care zbor… De la Cotroceni, când sunt la o sută de metri înălțime, se vede departe în zare… Văd Argeșul cum scânteiază ca o panglică de fil­deș… Văd drumurile, clădirile orașelor, pădu­rile cum se rânduiesc sub înrâurirea vitezei cu care alerg, în linii paralele… Toate conturu­rile se văd paralele de sus.

        Când trec de cinci sute de metri, începe să-mi fie urât. Pământul nu se mai vede decât o imensă movilă de cenușă sură cu pete albe, munții și văile se nivelează… Confrații zburători (ciorile și ceilalți… aviatori de această categorie) au dispărut cu desăvâr­șire… mă simt singur și începe să-mi fie frică … Nu mi-e frică de căderi sau accidente. Mă cuprinde teama de misterul nemărginirei. Niciodată omul nu poate să aibă mai precisă impresia neantului decât când zboară mai sus de cinci sute de metri. Jos haos, sus haos. Iar zbârnâitul de bondar uriaș al motorului parcă dă un formidabil glas acestui haos.

        Am trecut de 800 de metri. Alerg cu o viteză foarte mare. Și totuși parcă stau pe loc. În raport cu imensitatea văzduhului, viteza motorului meu dispare. Aș vrea să alerg mai repede. Încetineala asta mă enervează. M-am ridicat dincolo de limita putințelor omenești. Am intrat în sfera unde omul nu mai în­seamnă nimic față de infinitul a tot puternic.*

        Să mă cobor, deci. Coborârea e mult mai plăcută decât suirea. Până la 50 de metri, dea­supra pământului, mă cobor fără nici o teamă, cu mâinile strânse pe cârmă, cu ochii ațintiți asupra motorului. De la 50 de metri, începe să mă cuprindă frica de a nu ateriza destul de ușor. În aviație, spre deosebire de viața de toate zilele, e mai greu de coborât decât de urcat. Cât ar câștiga aviația dacă predispoziția firească a omului de a se coborî și de-a coborî totul, s-ar putea aplica exclusiv în folosul aterizărei.

        Și mai ales e greu de aterizat în timp de furtună. Dealtfel, când aerul e agitat, aviatorii evită să zboare. Eu totuși am zburat la Brașov pe un timp foarte puțin favorabil. Bătea un vânt puternic. Aerul era neliniștit ca valurile unei mări înfuriate. Aparatul era când ridicat la înălțimi de sute de metri, când coborât până aproape de pământ. Parcă eram o mingie vie cu care o mână uriașă se juca cu o plăcere sălbatică între cer și pământ. Când bate vântul tare, am impresia că niciodată nu vom putea stăpâni aerul.

        De aceea, cred că aviația nu va izbuti decât să devie un foarte plăcut sport pentru vreme frumoasă. Ea nu va putea niciodată să ia dezvoltarea pe care au luat-o automobilele sau vapoarele. Și e foarte firesc să fie așa. Ca să zboare, omul trebuie să cucerească regiuni ce nu-i sunt destinate, cu mijloace ce nu-i aparțin.

        De la furtul lui Prometeu, omul n-a îndrăz­nit încă o aventură atât de primejdioasă. Și, pe cât se pare, ca și Prometeu, omul modern va ispăși prin eterne picurări de sânge această nouă taină furată Dumnezeirii.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Impresii_din_v%C4%83zduh

https://blog.revistaderecenzii.com/

O poveste minunată
Auzită în lumea toată
Din-ceput și din vecie
Precum și la cărți ne scrie

https://blog.revistaderecenzii.com/

Telespectatorii TVR2 sunt invitaţi să păşească pe velierul Speranţa, pentru o oră de peripeţii marinăreşti şi aventuri legendare. Căpitanul echipajului este nimeni altul decât Anton Lupan, iar misiunea e una lăudabilă: căutarea bunului său prieten, francezul Pierre Vaillant.

El însuşi un călător fascinat de lumea porturilor de altădată, Radu Tudoran a scris Toate pânzele sus! în 1954. Romanul prezintă aventurile echipajului goeletei Speranţa în drumul său spre Ţara de Foc, trecând prin porturi precum Constantinopole, Pireu, Marsilia, Port Said, Montevideo, Buenos Aires.

Personajul principal este Anton Lupan, căpitanul navei, pentru care îndeplinirea acestei misiuni reprezintă un vis dintotdeauna şi o obligaţie morală extrem de puternică faţă de un vechi prieten, Pierre Vaillant. Cei doi studiaseră împreună ingineria în Franţa şi munciseră la construirea drumului de fier la Stambul, până când au avut suficienţi bani să cumpere o goeletă cu două catarge. Cu acest vas, aveau de gând să pornească într-o expediţie spre un teritoriu necunoscut, unde cei care mai încercaseră să pătrundă muriseră ori de unde se întorseseră, după încercări cumplite, fără succes.

Anton Lupan a rămas la Stambul, în timp ce Pierre Vaillant a plecat spre Brăila cu un transport de marfă. Din păcate, Speranţa nu a mai ajuns niciodată în port, deoarece fusese atacată de piraţi, iar Pierre fusese luat prizonier. Corabia a fost găsită, dar despre prietenul său nu se mai ştie nimic.

Produs de Televiziunea Română în anul 1976, serialul Toate pânzele sus! are în distribuţie nume mari ale cinematografiei româneşti: Ion Besoiu, Ilarion Ciobanu, Julieta Szönyi, Sebastian Papaiani, Jean Constantin, Ion Dichiseanu, Gheorghe Visu. Regia este semnată de Mircea Mureşan.

Serialul are 12 episoade: „Speranţa”, „Secretul epavei”, „Bazarul deşertăciunilor şi omul negru”, „Cine eşti dumneata, domnule Vaillant?”, „Cântecul sirenei”, „Ancora împotmolită”, „Uraganul şi paharul de apă”, „O întâlnire…sau chiar două”, „Martin Stricland intră în scenă”, „Praf de aur”, „La capătul lumii”, „Aventura nu s-a sfârşit”.

Sursa: http://tvr2.tvr.ro/serialul-toate-panzele-sus-incepe-la-tvr-1_17036.html

https://blog.revistaderecenzii.com/

Premieră TVR 1: Sandra Oh este agent secret în serialul fenomen „Obsesia Evei”

Serialul BBC al momentului, „Obsesia Evei”, începe la TVR 1 pe 15 septembrie, de la ora 23.00.

TVR 1 difuzează, începând din 15 septembrie, serialul „Obsesia Evei” (KILLING EVE – SUA, Regatul Unit – 2018-2021), având-o în rolul principal pe Sandra Oh. Primul episod din sezonul 1 al thrillerului care a adunat deja premii de prestigiu poate fi văzut miercuri şi joi seară, de la ora 23.00, TVR 1 oferind telespectatorilor săi toate cele trei sezoane filmate până în prezent.  

Plictisită de rolul ei care n-o solicită suficient în cadrul serviciilor secrete britanice, agenta Eve Polastri devine tot mai interesată de psihologia femeilor-asasin şi de modurile lor de operare. Concediată de MI5 din cauza unei investigaţii neconvenţionale, Eve este recrutată de o divizie secretă din MI6 care o vânează pe Villanelle, o asasină rusoaică, feroce şi extrem de inteligentă. Inevitabil, destinele celor două femei se intersectează, iar Eve descoperă legături surprinzătoare între anturajele lor secrete. Relaţia dintre cele două ajunge să oscileze între poante macabre, violenţă şi atracţie sexuală.

La început temătoare, apoi tot mai curioasă, agenta dezvoltă o adevărată obsesie faţă de Villanelle. La rândul ei, asasina intră cu entuziasm în acest joc bizar de-a şoarecele şi pisica, până când fiecare dintre ele ajunge să se concentreze mai mult pe acţiunile celeilalte decât pe misiunea oficială.

Cunoscută publicului din întreaga lume graţie rolului Cristinei Yang din „Anatomia lui Grey”, Sandra Oh este magistrală în rolul Eve Polastri din noul serial ce a făcut deja ocolul Pământului, „Obsesia Evei”. Din distribuţie mai fac parte actori precum: Jodie Comer (în rolul Villanelle), Fiona Shaw sau Kim Bodnia.

Bucureşti – o locaţie versatilă pentru filmarea multor secvenţe din „Killing Eve”

Filmările pentru serialul „Obsesia Evei” s-au realizat în numeroase locaţii din Europa, inclusiv în ţara noastră. Casa din Rusia a asasinei psihopate Villanelle se află, de fapt, pe un deal de lângă comuna Comandău, judeţul Covasna… De asemenea, s-a filmat mult în Bucureşti – zona Obor, Ateneul Român, bulevardul Ştefan cel Mare, Parcul Carol, Piaţa Romană, Politehnica etc., pentru scene care se petrec la Paris, Sofia sau Moscova. Suburbiile Parisului au fost ilustrate cu imagini din Snagov sau Giurgiu. Nici celebrul sat Viscri nu a fost ocolit, echipa de producţie având birourile chiar la reşedinţa Prinţului Charles.

De altfel, filmările în ţara noastră au adus roluri episodice şi unor actori români. De-a lungul celor trei sezoane, vom putea recunoaşte în „Obsesia Evei” actori precum Virginia Rogin, Cristina Casian, Ion Grosu, Ştefan Iancu sau Irina Antonie. Sezonul al patrulea (şi ultimul, după cum s-a anunţat oficial) este în faza de producţie, lansarea lui fiind programată pentru 2022.

Având la bază seria de cărţi „Villanelle”, de Luke Jennings, serialul „Obsesia Evei” a fost deja laureat cu Globul de Aur 2019, pentru cea mai bună actriţă într-un serial dramatic (Sandra Oh), cu trei premii BAFTA 2019, pentru cel mai bun serial dramatic, pentru cea mai bună actriţă în rol principal (Jodie Comer) şi cea mai bună actriţă în rol secundar (Fiona Shaw), respectiv Premiul Emmy 2019, pentru cea mai bună actriţă într-un serial dramatic (Jodie Comer).

Episodul 1 din „Obsesia Evei” se vede miercuri, 15 septembrie, ora 23.00, la TVR 1

Agent de securitate MI5, Eve Polastri îşi iubeşte meseria, şeful, prietenii şi soţul, dar… se plictiseşte. Când un diplomat rus este asasinat în Viena, iar Eve primeşte misiunea de a căuta martori oculari, aceasta se trezeşte prinsă într-un joc de-a şoarecele şi pisica derulat pe tot continentul, în căutarea unui suspect extrem de periculos, alunecos şi, în acelaşi timp, fascinant…

În episodul al doilea, pe care îl urmărim la TVR 1 joi, la aceeaşi oră, Eve are şansa de a conduce o unitate secretă MI6, cu misiunea de a da de urma Villanellei, o asasină extrem de abilă şi impulsivă, parte a unei organizaţii misterioase.

• 1740: Nicolau Tolentino de Almeida, poet portughez (d. 1811)
• 1839: Charles Peirce, filosof american (d. 1914)
• 1866: Jeppe Aakjær, scriitor danez (d. 1930)
• 1890: Franz Werfel, scriitor austriac (d. 1945)

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/10_septembrie

1956: Elvis Presley apare pentru prima dată în emisiunea The Ed Sullivan Show. Elvis a interpretat piesele Don’t Be Cruel și Hound Dog.

• 1828: Lev Tolstoi, scriitor rus (d. 1910)
• 1845: Ignác Acsády (Ignác Adler), scriitor, publicist și istoric maghiar de origine evreiască (d. 1906)
• 1894: Mihail Andricu, compozitor român (d. 1974)
• 1899: Brassaï, pictor francez (d. 1984)
• 1908: Cesare Pavese, scriitor italian (d. 1950)
• 1917: Kató Ács (Márta Körmendi), scriitoare, jurnalistă și activistă comunistă maghiară (d. 1989)

https://blog.revistaderecenzii.com/

Muzeograful Kozma Jozsef a arătat, în urma studierii mai multor scrieri cu privire la istoria acestui meşteşug, că primele însemnări despre ceramica din Corund şi despre meşterii din această localitate harghiteană datează din primii ani ai secolului XVII.