Un călător ostenind. Şi la un stejar sosind, Subt umbra lui a şezut, Să răsufle un minut. Aci un bostan fiind Şi în el pepeni zărind, Mergînd, unul a luat Şi supt copaci l-a mîncat. Deci ochii-n sus ardicînd, Gîndea-ntru sine zicînd „Ce lucru nepotrivit Dumnezeu a rînduit! Că la un copaci asfel Să facă rod mititel, Iar la un vrej slab pe jos, Aşa rod mare şi gros!” Pe cînd aceste gîndea Şi cu ochii-n sus privea, O ghindă s-a slobozit Şi toma-n nas l-a izbit. Atunci el nasul suflînd Zise iar într-al său gînd: „Ce nesocotit sînt eu! Bine-a făcut Dumnezeu. Dar de nu era rod mic Ş-era pepene, cum zic, Aşa-n cap de mă lovea, Aci-n loc mă adormea. Iar de era vrun dovleac, Apoi nu-mi mai dam de leac.”