Sâmbătă, 6 mai a.c., are o semnificaţie aparte pentru tot mapamondul. Este ziua în care Majestatea Sa Regele Charles al III-lea va fi încoronat suveran al Regatului Unit, o ceremonie mult aşteptată peste tot în lume, după domnia de şapte decenii a Reginei Elisabeta a II-a.
Precizări: – eseul este un rod al imaginației mele;
– acțiunea se desfășoară într-o zi oarecare de la ora 05.00 până a doua zi la 05.00.
Am adormit greu și destul de târziu, cam pe la 23.30, în seara de dinainte. Bine că am avut un somn profund. Bine pe naiba! M-am trezit pe la 8.00, când, de fapt uitasem aseară că alarma mea de la mobil, care era setată la 06.30 – nu mai era valabilă, începând cu ora 05.00. Deja trecuse o oră și jumătate de când trebuia să mă trezesc.
Între timpul vechi ș-acuma, oare cine nu-nțălege Că e mare diferire la nărav, la gust și lege? Plin de gară și proțesuri neastâmpăratul om, Astăzi pentru milioane, dar atunce pentr-un pom. Ca femeia-atunci și zâna Să se laude au voit, De aceea s-au sfădit Iuno, Venus și Atina. Pentru asta, la un munte, care Ida se numea, Unde Paris, păstor tânăr, turma sa de oi păștea, Au venit pe-ascuns tustrele,
O, ochilor, oglinzi divine, ce tristă și enigmatică rămâne o fată când se lasă pleoapele peste voi. De aceea par absente și reci statuele, pentru că nu vă au. Dela marginea negrelor gene lăsate peste globurile obosite ce nu mai pot reflecta lumina, începe nemărginirea întunericului.
Gene, voi sunteți întâia dungă a nopții, voi însemnați hotarul, voi străjuiți luminile și urmați a face umbră și după ce văpăile de dindărătul vostru s’au stins. Ca o streașină adumbrind două ferești voi stați de-apururi, arare vă luminați de stropul unei lacrimi, tremurați când din adâncul sufletului urcă un gând bun, bateți înfricoșate când patimele ne încearcă, vă ridicați sus când ochii nu au ce ascunde.