https://blog.revistaderecenzii.com/

O dungă roşie-n zări se iscase
şi plopii, trezindu-se brusc, dinadins
cu umbrele lor melodioase
umerii încă dormind, mi i-au atins.

Mă ridicam din somn ca din mare,
scuturându-mi şuviţele căzute pe frunte, visele,
sprâncenele cristalizate de sare,
abisele.

Va fi o dimineaţă neobişnuit de lungă,
urcând un soare neobişnuit.
Adânc, lumina-n ape o să-mpungă:
din ochii noştri se va-ntoarce înmiit!

Mă ridicam, scuturându-mi lin undele.
Apele se retrăgeau tăcute, geloase.
Plopii mi-atingeau umerii, tâmplele
cu umbrele lor melodioase.

Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/dimineatamar.php

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un comit când să arată,
Între stele sus pe cer.
De lumina razei sale,
Cele lalte stele pier.
Ține sciptrul fericirii,
Și arată luminat,
Cumcă este nu-s din fire,
Spre un semn prea minunat.
Și cu cât să zăbovește,
Razele lui să întind,
Și d-a Soarelui lumină,
Nici de cum nu să cuprind.
Pâna când să îm plinește
Semnul ce a arătat,
Și apoi fară-ndoială
Vezi comitul întrupat.
Dobândește altă fire
Și să face un trup viu,
Căruia după drepatate
Am pornire rob să-i fiu;
Și să mă închin la dânsul
Că are un dar firesc,
Am tămădui durerea
De carea mă prigoresc.
Are și altă putere
Trăgând chiar ca un magnit,
Și preface or ce jale
Au nu-i suflet mâhnit.
Apoi la așa putere care face un mort viu
Oare?
Nu mi să cuvine;
A hotărî rob să-i fiu,
Ah! Comit, comit!

https://blog.revistaderecenzii.com/

Regina Mab încă singură a rămas stăpînă pe spațiul infinit. În cărucioara primitivă, ea sfidează fără frică, întîlnind în calea ei păsările cu aripi de trestie și pînză, pe care le-a făcu omul în setea lui de libertate. Ea singură aleargă stăpînă pe vînturi, călătorește pe drumuri de nouri ce i se aștern, face popasuri pe poduri de senin, trece triumfală sub arcurile multicolore ale curcubeilor. Că o aripă frîntă de furtună a fîlfîit cu deznădejde undeva, în univers, și că o viață mai mult s-a stins, ei prea puțin îi pasă…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Lui Mity Golfineanu
Nuvelist francez și redactor la mai multe ziare din Paris

Printre verdeața smălțuită
De flori cu vesele culori
Se scurge apa încrețită
    De-ai zorilor fiori.

Iar lângă țărmul cu răchite
Răsare goală până-n brâu,
Cu sânuri albe și-mpietrite,
    Naiada limpedelui râu.

Și pe când vântul o sărută
Cu șiretlic de vagabond,
Ea zâmbitoare și tăcută
    Își stoarce părul blond.