https://blog.revistaderecenzii.com/
Venise toamna, cu aerul ei de soil a unor orfani , blajină , caldă și voitoare de bine lumii. În straturile albastrei bolte se cufundau dungi unghiulare de cucoare, atât de sus și de subțiri, că păreau că niște desenuri arabe, încrustate într’o imensă piatră de lazulita. Un fel de pace în aer, senină și far de nici o adiere de vânt, înlesnea parcă din greutatea ce ne știi pe piept din chiar propriul nostru trăiu. Lumea umblă pe ulițe, upara, cu o smerenie neprefăcută, îndreptându-se spre biserica S-tul Ion.
Continuă să citești →