https://blog.revistaderecenzii.com/

— A propos de recunoștință — începu Nohotiu, azvîrlindu-și, c-o mișcare repede o șuviță de păr de pe frunte — fiecare popor înțelege recunoștința într-altfel și fiecare din indivizii care-l alcătuiesc o pricep în anumit chip, neatîrnînd de creștere și de gradul de cultură, ci după cum e născut. E bun? e rău? e cinstit? e necinstit? religios? sceptic? vesel? melancolic? Recunoștința va avea alt pervaz și alt coprins. Ceea ce cred de recunoștință este adevărat pentru toate entitățile morale și abstracte…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Desigur, având cineva inspirație, poate minți și mistifica pe altul ori în ce zi peste an; dar la zi-ntâi de aprile este un fel de datorie, pentru cine ține la tradițiuni, să mință și să mistifice, inspirat ori nu. Oricât s-ar părea de comună arta mințitului, artă pe care o profesează omenirea întreagă cu atâta pasiune, – prima artă frumoasă, pe care a profesat-o speța noastră – tot, ca orice artă, unii o fac cu mai puțin, alții cu mai mult talent, cu mai mult sau mai puțin succes. Izvorul ei stă în acea putere nepătrunsă a spiritului, pe care o numim imaginațiune, și firește că oamenii nu sunt deopotrivă înzestrați cu acea putere. Apoi, imaginațiunea este și ea condiționată la fiecare individ de temperamentul și caracterul lui. Astfel, sunt minciuni și mistificări vesele, inteligente, delicate; altele stupide, grosolane, lugubre chiar. De exemplu, tânărul Costică Petrăchescu, controlor al unei mari administrațiuni publice, este vestit printre camarazii lui, atât cei din serviciul central cât și cei din serviciul exterior, pentru talentul cu care știe să mistifice la 1 aprile. Nu se poate o imaginație mai bogată. Nota caracteristică a invențiunilor tânărului controlor este nota lugubră. Câteva specimene din celebrele-i mistificări vor da o idee exactă cititorului despre talentul lui d. Petrăchescu. Sunt din anul trecut, 1 aprile 1900:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Văi negre, ape viorii.
Păduri ca norii plumburii,
Fantasme ce nu se discern
Sub lacrimi picurând etern.
Mari lune ce cresc şi dispar
Iară şi iară şi iar,

https://blog.revistaderecenzii.com/

din volumul de poezii „Mickiewicz” , traducere de Miron Radu Paraschivescu, Ed. Tineretului, 1959

În cârd cu cei de-o seamă, cântam şi eu iubirea.
Mă lăudară unii, alţii şoptiră-ncet:
„Numai iubire, jale şi chin e ăst poet,
Nimica alt nu ştie, sau i-o lipsi simţirea.