A. Odobescu de I. L. Caragiale

https://blog.revistaderecenzii.com/

Apărut în Gazeta Poporului, 16 și 17 Noembrie 1895, nesemnat, cu subtitlurile: I. Din sorginte autorizată, începutul romanului, O contrarietate, Incident neplăcut, Femeea, Inexplicabil, Ruptură, Reapropiere, Cătră catastrofă; II. La dejun, Explicația, Incurabil, împăcarea și iluziile din urmă, Condiția; III. O inimă sublimă, O astfel de inimă, Scenă oribilă, Hotărârea. Reportaj nesemnat, neretipărit.

Amănuntele pe care le dăm mai la vale, asupra sfârșitului tragic al lui Alexandru Odobescu, le-am căpătat dintr-un izvor nu se poate mai autorizat.

Odobescu a fost un om public. El a avut meritul literar așa de puțin contestat odinioară, așa de greu de contestat chiar și astăzi, încât moartea lui, atât de regretată, și mai ales felul acestei morți a trebuit, se-nțelege, să miște în cel mai înalt grad pe toată lumea noastră literară.

Continuă să citești

Stația de autobuz. Proză de Tania Jilavu

https://blog.revistaderecenzii.com/

        Traficul matinal se-mbină cu razele plăcute ale soarelui, cu pașii mărunți dar hotărâți ai doamnelor îmbrăcate cu rochii ușoare de vară, asortate cu gențile și săndăluțele cu tocuri. E luna lui cireșar și e puțin trecut de ora 8. Iau pulsul străzii așezată pe-o bordură cu funcție de banchetă. Măturăresele plimbă veșnicul sac galben de plastic, reutilizat și murdar, de-a lungul trotuarelor, adunând ici- colo câte-un rest de staniol sau chiștoace, ajutându-se din când în când și de vârful tenișilor. Observ o astfel de fătucă în acțiune; pare de 30 ani, poate are mai mult, dar aspectu-i este tineresc. Părul strâns cu elastic e decolorat de soare sau poate doar și l-a vopsit roșcat. Face dus-întors în stația de autobuz din spatele Universității. Vesta de serviciu reflectorizantă și portocalie pare mărimea XXL, sau poate tânăra o fi însărcinată, de vreme ce pare ”cu burtă”. Poartă mănuși galbene cu floricele roșii, probabil vreo nouă variantă a clasicelor mănuși menajere galbene și roz, din cauciuc. Se oprește la un coș de gunoi agățat de un stâlp și-l golește cu mâna dreaptă din mai multe căutări, după care își potrivește bluza la gât sau poate doar breteaua sutienului. Pare o albină ce-și cunoaște bine teritoriul, pleacă mai departe să măture pe lângă trotuar pe partea carosabilă, după care o zăresc cu mătura pe lângă băncile pe care stau așezați bărbați cu figuri de pensionari grizonați, cu caschete roșii sau bărbi și ochelari, majoritatea cu gentuțe tip borsete, grijulii cu ele. Un autobuz oprește și o voce de femeie se adresează  domnului din dreapta mea:

Continuă să citești