https://blog.revistaderecenzii.com/

        Boala secolului este depresia. Psihoterapeuții sunt pe val, asigurările sociale încep să achite consultațiile, mai ales când ți se spune că e nevoie de cel puțin douăzeci. Primele ședințe sunt plătite de pacient, restul intră-n grija statului în Franța. Vârsta pacienților cuprinși în plan este între 18 și 60 ani. Căci oamenii au probleme de tot felul, legate de familie, de muncă, de salvare a cuplului etc. Acompaniamentul psihologic e tot atât de eficace ca și cel medical. Tristețe, oboseală, deprimare, lipsă de interes, sentimentul de culpabilitate, pierdere în greutate, gânduri de suicid. 10% din populație a suferit deja de depresie. Femeile sunt cele mai afectate astăzi. Cu toate astea, nu îndrăznim să vorbim…Un flambeur (cheltuitor) nu are niciodată destui bani. Singurul său viciu e adrenalina. Nu voi insista  însă pe depresia celor din această categorie, care adesea sfârșesc dramatic. Există și depresia celor care-și văd satele dezertate agonizând fără viață din pricina exodului populației tinere spre zonele urbane. Solidaritatea face însă uneori să reînvie zonele rurale în ultimul timp, fiind cel mai bun tratament psihologic și medicamentos. În barul unde se bea și se poate mânca, oamenii găsesc un pic de animație. Localnicii au cotizat cu toții într-un sat pentru a salva singurul comerț, un loc de viață în satul limfatic, cu viață simplă. Atmosfera are ceva plăcut, ca o blană catifelată de pisică. Politica a fost mereu la ordinea zilei, iar satenii mai citesc.

….

https://blog.revistaderecenzii.com/

             Ne-am revăzut în ultimii ani mai des, încrucișându-ne pașii pe străzile orașului sau la evenimente culturale. Cert este că anii păreau să nu fi știrbit nimic din ceea ce fusesem cândva, buni colegi de clasă. Eu în banca din față, el în spatele meu alături de iubirea adolescenței mele. A rămas prieten nu doar cu al său coleg de bancă, ci cu tot restul clasei. Așa încep amintirile legate de Viorel Pârligras, șeful clasei, un șef atipic și cu siguranță unic în felul său. Căci felul său de-a se impune nu era câtuși de puțin datorat unei discipline de fier sau seriozității sale, nici măcar notelor bune sau felului său timid și respectuos cu profesorii. Viorel era showmen-ul întruchipat, cu el aveam parte de multe minute bune de umor spumos, teatru improvizat pe scena cu catedră…până la intrarea-n clasă a profesorilor. Copilul timid ce se îmbujora sau albea după intensitatea emoțiilor trăite, intra în pielea oricărui personaj și făcea deliciul clasei cu dialogul improvizat sau imitațiile ad-hoc. Un elev riguros, o conștiință severă, exigentă față de sine, sub carapacea unui elev plin de haz, educat și respectuos, însă cu-n grad ridicat de răzvrătire spirituală.