https://blog.revistaderecenzii.com

Băiatul se urni de lângă poartă și intră în tindă. La vatră, femeia se chinuia cu o mână să mestece mămăliga, iar cu alta să prăjească niște ceapă în tigaie. Alături de vatră, prinsă între două cărămizi, clocotea o oală cu ceva verde înăuntru. Femeia dăduse jos căldarea cu mămăligă și o mesteca aprig, încercând din când în când s-o țină pe loc cu talpa piciorului.

— Veniși cu oile, mă? Du-te repede și prinde-o pe Bisisica… Viu și eu acum să le mulgem… Să torn mămăliga… Unde sunt fetele alea?

https://blog.revistaderecenzii.com

Fiindcă până aici am pomenit de multe ori pentru boierii Moldovei, dupre cum și în capetele următoare avem să vorbim încă și mai de multe ori, socotim a fi de folos ca să arătăm cetitorului celui iubitor de știință și pentru boieriile lor.

Ei se numesc în limba țării Boieri, care nume este împrumutat dela slavoni, prin schimbarea cuvântului celui drept slavonesc, boleariu, cu care popoarele slavonești obișnuia în vremile vechi a numi cu acest nume pre toți magnații lor.

https://blog.revistaderecenzii.com

Caut casă cu chirie, caut și nu găsesc. E absurd ce se petrece la noi, în București! În fiecare an, se clădesc sute de binale, acareturi peste acareturi, și, în loc să scază, chiriile cresc. Și ce construcții! tot cum nu-mi convin mie.

— Aide-nainte! strig eu samsarului, care mă poartă de azi-dimineață. Înainte, jidove rătăcitor!

https://blog.revistaderecenzii.com

Salută zdrăngănind din strune,
Bătînd cadența din picior,
Și cîntă, legănându-și capul,
Cobzarul, mândru cerșetor…

https://blog.revistaderecenzii.com

Dupre cum toți Domnii pământului obișnuesc a iubi vânatul, asemenea îl iubesc și Domnii Moldovei foarte. Nu ca să se gândească, că ei, ca un popor ce este cu totul plecat la arme socotesc mai mult vânatul (pentru că este în chip de războiu) decât toate celelalte deprinderi trupești, ci numai pentru aducerea aminte că le-au dat prilej de ș’au aflat patriea lor și au luat-o iarăși în stăpânire.

https://blog.revistaderecenzii.com

A fost odată un împărat și o-mpărăteasă sănătoși și voinici, dar tot mâhniți, fiindcă de aproape zece ani, de când se luaseră, duceau degeaba dorul unui copil măcar.

Venind vremea să plece împăratul la război departe, cum trebuie să se-ntâmple orcărui împărat într-o poveste, după ce și-a sărutat soția, i-a zis: