https://blog.revistaderecenzii.com

XXII

După felul cum vorbise s-ar fi putut crede că Țugurlan se gândea tot timpul la pământ, la moșia Marica, și că nu avea lot din pricina celor care aveau: într-adevăr pentru Țugurlan era limpede de mult că oamenii erau aceia care erau vinovați că acum cincisprezece ani nu s-a împărțit și restul moșiei boierului… Multă vreme el urâse cu stăruință, și mai ura și acum, tot satul, pe toți oamenii: pe cei care aveau loturi pentru că aveau, iar pe cei care n-aveau pentru că nu făceau nimic ca să aibă. Toți care n-aveau, aproape un sfert din sat, ar fi trebuit atunci, când nu se răciseră lucrurile, să intre pe moșie și s-o împartă cu de la sine putere, fără ingineri și fără autorități, nu să stea și să aștepte ca neghiobii. Țugurlan îi ura pentru încrederea lor prostească în guvernul de atunci, care nu încetase să facă promisiuni.

https://blog.revistaderecenzii.com

Printre crengi pierdute-n ceață
Luna-ncet la geam apare,
Aruncînd pe flori de gheață
Boabe de mărgăritare.

Lîngă pat, jos, în căsuță
Mama plînge despletită
Pe copila cea drăguță,
Între îngeri adormită…

…Dar ce zgomot e în tindă ?
Inima-i stă să se rumpă !
Vin copiii de colindă,
Vin la sora lor cea scumpă.

Lărmuind cu bucurie,
Bat în geam, fac zarvă multă,
Rîd cu hohot, făr’ să știe
Că fetița nu-i ascultă…

Iar prin crengi pierdute-n ceață
Luna trist la geam apare
Și lucesc pe flori de gheață
Boabe de mărgăritare…

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/

https://blog.revistaderecenzii.com

O ce vesel în Roma mă simt ! de gândesc iar la vremea
Când neguroasa mea zi Nordului mâ’ncătușa,
Turbure cerul și greu se apleca peste fruntea-mi,
Fără colori, fără chip, lumea-mi zăcea împrejur.
Și peste mine tot eu, al ne’mpăcatului Spirit
Drum de asprime pândind, în cugetare cădeam.

https://blog.revistaderecenzii.com

În 1906 am făcut prima mea călătorie în Egipt, în împrejurările următoare: în iarna aceea, Mihail și cu mine eram amândoi portari, el de zi, eu de noapte, la „Hotel Regina“ din Constanța. O ceartă frățească, dar dureroasă, pricinuită de cheltuielile mele, ruinătoare pentru punga noastră comună, ne răci ușor. Mihail îmi spuse:

— De acum încolo, ne vom vedea fiecare de sărăcia lui. Uiți prea repede ce mizerie ne pândește, când rămânem fără un ban.