Arhive lunare: octombrie 2024
Peisaj actual
Calendarul zilei
https://blog.revistaderecenzii.com
475 – Romulus Augustus, ultimul suveran al Imperiului Roman de Apus, a fost proclamat împărat de tatăl său, patricianul Orestes.
Continuă să citeștiPe malul Bistriței
Cum am devenit huligan de Mihail Sebastian
https://blog.revistaderecenzii.com
Cartea cuprinde puternice accente antisemite. În gândire, în metoda filozofică în notații psihologice – găsim cele mai autentice documente rasiste. Sânt fragmente parcă luate direct din Alfred Kosersberg. Ne aflăm, deci, în fața unui caz de evreu devenit antisemit. Cazul este, orice s-ar spune, senzațional.
(„Adevărul Literar”, anul XIII, nr, 713, 5 VIII 1934) Textele pentru care De două mii de ani a devenit un ,,roman rasist”, iar autorul său un periculos „renegat” sânt puține. Cam 16 rânduri de tipar, culese dintr-o carte de 350 de pagini. Aceste texte au circulat din mână în mână, de la cronicar la cronicar, subliniate cu litere de foc și denunțate indignării unanime. Lectura cărții ajunsese inutilă, de vreme ce rândurile criminale fuseseră expropriate și zvârlite în domeniul public, pradă curiozității generale și simțului obștesc de onoare.
Continuă să citeștiSecerișul de Șt. O. Iosif
https://blog.revistaderecenzii.com
Cîmpiile țin astăzi sărbătoare !
Prin holde coapte, fetele grăbite
Înoată pîn’la brîu, împodobite
Cu roșu mac și vinete cicoare…
Huiește secera fulgerătoare…
Bat mii de raze-n fețe dogorite.
Ușor se-nclină spicele-aurite,
Cad snopii-n șir… Cîntați, secerătoare !
Stai și-asculți sub ramuri… de Heine
https://blog.revistaderecenzii.com
Trad. Șt. O. Iosif
Stai și-asculți sub ramuri albe
Cum departe geme vîntul
Și privești la cer prin ceața
Care-nvăluie pămîntul.
Vezi și crînguri, vezi și cîmpuri
Triste și pustii, departe:
Iarnă-n suflet, iarnă-n fire,
Iarnă afli-n orice parte…
Moromeții (III, 9) de Marin Preda
https://blog.revistaderecenzii.com
IX
Îl căuta pe feciorul lui Aristide cu niște priviri negre, strălucitoare, cu chipul alb și înțepenit. Tache se afla la marginea poienii cu căruțe, împreună cu unchi-său Năstase. Venise un convoi dintr-un sat vecin și îi treceau pe listă pe aceștia care n-aveau moara lor în sat…
Țugurlan îl zări și, cu Ion al lui Miai după el, se îndreptă într-acolo. Se apropia cu pași rari, cu fruntea sus, și cei care îl văzură se înfiorară. Mulți nu-l cunoșteau, și întrebau cine era. De mult nu mai văzuseră un astfel de om și faptul că ăsta, care arăta a fi unul stăpânit care știa ce face, îndrăznea totuși să nu se împace cu ceea ce de mult se stabilise în sat, îi făcură să uite ceea ce știau bine de ani de zile. Dacă el îndrăznea, însemna că el știa ceva care ei nu știau și înfrigurați să afle acest ceva nou și nebănuit care apăruse în mijlocul lor, lăsară căruțele fără pază și începură să se apropie din toate părțile. Se apropiau însă cu grijă, mai mult la pândă decât hotărâți la ceva. În orice caz, el avea dreptate, o știau prea bine, și dacă nu puteau face ceea ce făcea el, puteau totuși să-l apere.
Continuă să citești