https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. Șt. O. Iosif

În tindă am intrat o clipă
Să iau cărbune pentru pipă…
Aș fi luat, desigur, focul,
Dar ea ardea, bat-o norocul !

Ardea ea, pipa, de minune…
La ce intrai atuncea? Spune !
Intrai, căci am zărit în casă
O fată… și era frumoasă !

https://blog.revistaderecenzii.com

Baladă, după Mörike
Trad. Șt. O. Iosif 

Pe Dunăre ușor plutea
O barcă, doi copii în ea,
El — de o parte, ea — de alta.

Ea zice: — Dragă, spune dar,
Ce lucru vrei să-ți dau în dar?

Ea mînica și-o sufleca
Și peste apă se pleca.

Băiatul rîse și, la fel
Pe apă s-aplecă și el.

— Ah, dă-mi un dar, frumoasă Dună,
Tu, care ești așa de bună !

O mîndră spadă scoase ea,
De mult băiatul o dorea.

Băiatul însă-n mîni ce are?
O salbă de mărgăritare !

I-o așeză în negru-i păr,
Părea-o prințesă-n adevăr !

— Mai dă-mi un dar, frumoasă Dună.
Tu care ești așa de bună !

Copila mai încercă iară
Și scoate-un scut de-oțel afară.

Băiatul rîde aiurit,
Și-i scoate-un piepten aurit.

A treia oară ea încearcă,
Dar ah ! alunecă din barcă.

El sare după ea s-o scape,
Dar Duna-i fură între ape.

Îi pare rău de comoara ei
Și se răzbună acum pe ei.

Pustie barca se scufundă
Și soarele stă să s-ascundă,

Iar luna cînd ieși pe deal,
Iubiții morți pluteau spre mal,
El — de o parte, ea — de alta.
Sursa: 

https://blog.revistaderecenzii.com

Noiembrie, cea mai frumoasă lună! Ploaia asta măruntă, generală, indiferentă, care te închide pe stradă în tine, care te distrage de la incidentele din jur și te face impermeabil, singur… Pleci de acasă cu o pipă și cu un gând și umbli ceasuri întregi prin oraș, fără să vezi pe nimeni, te lovești de oameni, de pomi, de vitrine, ca să te întorci târziu ca o navă în portul ei. E anotimpul meu, noiembrie. Luna când recitesc cărți, când răsfoiesc hârtii, când strâng note. E un fel de foame de lucru, de agitație, de începere din nou a tuturor treburilor.

https://blog.revistaderecenzii.com

I

Timp de câteva săptămâni satele câmpiei rămaseră după aceea pustii. Căldura începea numaidecât după răsăritul soarelui, și dacă în timpul nopții se mai întâmpla ca norii să acopere cerul, acești nori dimineața se făceau nevăzuți și lăsau să se reverse din adâncurile limpezi dogoarea necontenită și grea a zilei de vară. Tocmai în această vreme, când dobitoacele scurmă țărâna căutând răcoare, ori aleargă bezmetice după umbră, viața oamenilor iese afară din sat și se mută cu totul sub soarele năprasnic al câmpiei. Căruțele încep să iasă din sat înainte ca luceafărul să fi pierit de pe cer. Oamenii se îndreaptă spre câmp întretăind izlazul pe numeroase drumuri și poteci, și pe aceste drumuri roatele pocnesc neîncetat și câmpul e străbătut de glasuri răzlețe care se cheamă între ele ori se vorbește neobișnuit de tare și de omenește unei vite care trage rău.