https://blog.revistaderecenzii.com

(Lord Byron)
Spartu-s-au coardele arpei potente
Marelui David, poetului-rege!
Nu mai există a psalmilor arpă!
Câţi i-asculta inspiratele-acorduri
De melodie, cu inima-nfrântă
Vărsând vărsau lacrime calde, dolente,
De repentire, de rugă, d-extaze.
Acele lacrime varii şi multe
O consacrară Domnului sfântă.
Lamente-se ale Sionului vergini,
Căci iată, spartu-s-au ale ci coarde.
Ea străbătea prin dulcele-i accente
Inimi de piatră, ca gerul de ageri,
Fiilor aspri ai fărdelegii,
Da-n ei viaţa şi le nălţa suflet;
Strâmbii cu inima, strâmbii în cuget
Drept se-ndrepta la potenta ei voce.
Arpa lui David era mult mai forte
Şi decât tronu-i. Poetul trecuse
Sus, mai presus decât rege la nalte:
Spiritul Domnului sta peste dânsul.
Ea celebra a Domnului mărire,
Spunea ale lui Israel mari fapte,
Ea răspândea peste văi bucuria:
Tresăreau munţii, se plecau cedrii.
Aspirat-au şi s-au suit la ceruri
P-aripe d-angeli ale ei acorduri,
Si ca tămâia rămaseră-acolo.
D-atunci nu se mai aude-a ei voce,
Ci numai amorul şi pietatea
Ne răpesc sufletul prin nişte sonuri
Ce ies din porţile cerului sacre,
Şi-l leagănă-n visuri nalte, divine,
Ce-a zilei lumină nu le-ntrerumpe.

https://blog.revistaderecenzii.com

volumul de poezii „Mickiewicz”, traducere de Miron Radu Paraschivescu, Ed. Tineretului, 1959)


Mâncă, trag din pipă, toarnă,
Jocă, râd, petrec, fac gură,
Crâşma doar că n-o răstoarnă
Cu a lor chiuitură.

Stând ca paşa-n cap de masă,
Mâna-n şold Tvardovschi-şi pune,
Strigă: „Lume, fii voioasă!”

https://blog.revistaderecenzii.com

Nu sunt tîlhari tîlharii, ci tîlhari cei carii ne fac să devenim tîlhari”.

De cînd s-au întîmplat cele ce-mi propun a nara în cursul acestei scrieri, sunt aproape șasezeci de ani.

În acele, timpuri, satele nu erau nepopulate ca astăzi, căci, orice s-ar zice, proprietarii erau pe atunci mult mai omenoși decît cei de acum. Mare parte dintr-înșii locuiau la țară și ajutau pe săteni să poarte grelele poveri ce le impunea stăpînirea. De aceea orașele erau aproape deșerte, și lipsa era mult mai simțită la orașe decît la sate, care erau, cu toate aceste, atît de populate.

https://blog.revistaderecenzii.com

Trei negiobi mergând p-o vale
Şi zărind un urs din cale
Când suia cu groază-vie
Şi intră în vizunie,
Zise unul: – Ai să-l prindem
Şi la vrun ţigan să-l vindem.
Altul a zis: – Cum să poate
Din vizunia-i a-l scoate?
– Iacă cum, – altul iar zise
Şi îndată se descinse –
Daţi brâiele fiecare,
Să facem un lung şi mare,
Şi legăndu-mă pe mine
Cu el de picioare bine,
Să ţineţi strâns cu tărie
Când voi intra-n vizunie,
Ş-apucând pe urs dodată,
Să mă trageţi voi îndată,
Şi apoi d-aci scoţându-l
Facem cu el ce n-e gândul.

https://blog.revistaderecenzii.com

Când ai să fii silită să mă abandonezi,
Chiar de-ai să simţi în suflet, neîncetat, iubire,
Nici când mă vei lăsa, să nu mă întristezi
Şi nici să nu-mi vorbeşti de-a noastră despărţire!

Aş vrea chiar din ajun, când soarele-o apune,
Să sorb minutul ultim în dezmierdări prelungi,
Iar ceasul despărţirii, fatal, când va să sune,
O cupă cu otravă tu să-mi întinzi atunci.