Horoscopul zilei de 15 ianuarie (de AI)

https://blog.revistaderecenzii.com

Berbec (21 martie – 19 aprilie)
Astăzi ești plin de energie și hotărâre, dar s-ar putea să întâlnești mici obstacole la locul de muncă. Canalizează-ți entuziasmul spre proiecte creative și evită conflictele. Seara promite momente de relaxare alături de cei dragi.

Taur (20 aprilie – 20 mai)
Ziua de astăzi te invită să-ți reevaluezi prioritățile. Ai șansa să rezolvi o problemă financiară sau să faci un pas important în carieră. Ascultă-ți intuiția și nu te teme să faci schimbări.

Continuă să citești

Floare albastră de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com

– «Iar te-ai cufundat în stele
Și în nori și-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieții mele.

În zadar râuri de soare
Grămădești-n a ta gândire
Și câmpiile Asire
Și întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare –
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite»!

Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

– «Hai în codrul cu verdeață,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreață.

Acolo-n ochi de pădure,
Lângă balta cea senină
Și sub trestia cea lină
Vom ședea în foi de mure.

Și mi-i spune-atunci povești
Și minciuni cu-a ta guriță,
Eu pe-un fir de romaniță
Voi cerca de mă iubești.

Și de-a soarelui căldură
Voi fi roșie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Să-ți astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o știe,
Căci va fi sub pălărie –
Ș-apoi cine treabă are!

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ținea de subsuoară,
Te-oi ținea de după gât.

Pe cărare-n bolți de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Și sosind l-al porții prag,
Vom vorbi-n întunecime:
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi ești drag»?

Înc-o gură și dispare…
Ca un stâlp eu stam în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!

. . . . . . . . . . . . . .

Și te-ai dus, dulce minune,
Ș-a murit iubirea noastră –
Floare-albastră! floare-albastră!…
Totuși este trist în lume!

(1873, 1 aprilie)

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/

Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com

* Miercuri, 15 ianuarie, de la ora 19:00, primul concert al Noului An la Sala Radio va fi prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta unuia dintre cei mai mari dirijori români: Cristian Mandeal, care a colaborat cu o parte dintre cele mai importante orchestre a lumii, activitatea sa neîntreruptă în muzică însumând peste patru decenii. Invitat special al serii de la Sala Radio este şi pianistul german Stefan Arnold, care a studiat la Hanovra, Salzburg şi Berlin şi a fost aplaudat în cele mai mari săli de concert ale lumii, ca Filarmonica din Berlin, Musikverein şi Konzerthaus – Viena, Suntory-Hall – Tokyo şi Symphony-Hall – Osaka. Programul serii de la Sala Radio reuneşte 3 mari compozitori din spaţiul austriac şi german: Mozart – Concertul nr. 27 pentru pian şi orchestră, Schubert – Uvertura în stil italian şi Brahms – Serenada nr. 2. Seara se va deschide cu o primă audiţie absolută: lucrarea compozitorului român contemporan Andrei Petrache – Imersiunea. Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urile celor două posturi de radio) şi prin intermediul aplicaţiei Radio România, disponibilă pe dispozitive Android şi iOS

Continuă să citești